Liberalul a precizat că gărzile medicilor nu vor mai fi plătite, bugetarii fiind minţiţi de PSD în privinţa orelor suplimentare.
„Aşa cum toată lumea a văzut, venind dinspre sindicatele din penitenciare, a fost dat publicităţii un proiect de ordonanţă de urgenţă privind reducerea unor cheltuieli în anul 2019, cheltuieli care se referă la pensii şi la salarii. Practic, acest Guvern PSD - ALDE taie pensiile românilor începând cu 1 ianuarie cu 102 lei pe lună, drept pe care pensionarii îl aveau în legea pensiilor. Aşa cum ştiţi, în fiecare an pensiile trebuie indexate cu inflaţia şi jumătate din salariul mediu brut, lunar. Asta înseamnă că pensionarii vor avea o iarnă foarte grea, pentru că toate se scumpesc: medicamente, curent, combustibil şi pensionarii vor fi cei care duc greul în acest an, greul incompetenţei acestei guvernări. De asemenea, cei care lucrează în sistemul bugetar sau sunt plătiţi cu fonduri de la buget vor avea drepturile salariale prevăzute prin legea salarizării, votată anul trecut în Parlament, îngheţate la nivelul anului 2018, adică dreptul lor prevăzut de legea salarizării nu va fi aplicat”, a afirmat Dan Vîlceanu, joi, la Parlament.
Comentarii
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.
Te-ar mai putea interesa și...
Iohannis, despre tensiunile SUA – UE: Trebuie să evităm inițiative care sugerează competiția transatlantică
16 februarie 2019 12:51Iohannis: Sistemul internaţional se află sub o presiune crescândă; obiectivul principal - un Angajament European Sporit
16 februarie 2019 11:53Mircea Drăghici renunță la Ministerul Transporturilor
16 februarie 2019 11:10Macedonia de Nord: Autorităţile au anunţat dejucarea unui atac terorist plănuit de adepţi ai Statului Islamic
16 februarie 2019 10:29Preşedintele Klaus Iohannis participă la Conferinţa internaţională de securitate de la Munchen
16 februarie 2019 9:28Ziarele de astăzi
Ultima manevră a PSD pentru a evita furia românilor
Scene de râsu’-plânsu’, cu parlamentarii și bugetul. Împotriva voinței lui Liviu Dragnea, patru parlamentari PSD și ALDE au votat pentru un amendament al opoziției care dă peste cap calculele bugetare ale coaliției....
Editorial
Kovesi, între România și Europa
Miercuri seara, cu puțin timp înainte să înceapă meciurile din Liga Campionilor, mi s-a părut că aud un rîset prelung peste București, urmat de nenumărate înjurături: Se anunța știrea cu Laura Codruța Kovesi cercetată...