Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Românii sunt cei mai religioşi dintre europeni, 55% dintre ei declarându-se ”foarte religioşi”, relevă un studiu realizat de Pew Research Center, dat publicităţii miercuri şi preluat de dpa, conform Agerpres.

Potrivit profilului de ţară prezentat de Pew Research Center, 50% dintre români (locul al 4-lea) declară că religia este foarte importantă în vieţile lor, 50% (locul al 2-lea) că participă la slujba religioasă cel puţin o dată pe lună, 44% (locul al 3-lea) că se roagă zilnic şi 64% (locul al 4-lea) că sunt absolut siguri că Dumnezeu există.

Per total, pentru europeni religia este mai puţin importantă decât pentru locuitorii din Africa, America Latină ori SUA, arată studiul, care indică însă mari diferenţe şi între cele 34 de ţări europene analizate. În timp ce în Italia 27% dintre respondenţi se consideră foarte religioşi, în Germania acelaşi răspuns l-au dat numai 12% dintre persoanele intervievate. Cele mai mici procente de persoane care se declară foarte religioase au fost consemnate în Estonia (7%), Cehia şi Danemarca (ambele cu 8%).

Integral pe Cotidianul



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.