Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

O nouă surpriză foarte plăcută pentru angajații la stat, după ce guvernul le-a crescut, toturor și consistent, salariile, în acest an. Bugetarii vor primi, începând cu 1 decembrie, conform legii salarizării unitare, și o indemnizaţie de hrană în valoare de 300 de lei lunar.

Până acum numai angajaţii din Ministerul de Interne, Ministerul Apărării, Ministerul Justiţiei, SRI, SIE şi SPP, alături de poliţia locală beneficiau de drepturi de hrană, începând cu decembrie 2018 o astfel de indemnizaţie se va acorda tuturor bugetarilor, anunță EVENIMENTUL ZILEI. Prevederea este inclusă în legea salarizării unitare. Primii bani, aferenţi lunii anterioare lucrate, vor ajunge în conturile bugetarilor în luna ianuarie.

Banii din Fondul de Rezervă al Guvernului vor fi cheltuiţi, în următoarea perioadă, pe spectacole şi investiţii care trebuiau finalizate de Centenar, dar şi pentru peticirea bugetelor primăriilor care au dat banii pe salarii şi nu mai au fonduri pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului şi a centrelor pentru persoane cu handicap, afirmă ADEVĂRUL.

În febra majorărilor salariale din primării, din acest an, autorităţile locale au rămas fără bani pentru probleme stringente, precum cheltuielile pentru susţinerea sistemului de protecţie a copilului, precum şi a centrelor publice pentru persoane adulte cu handicap.

Pe de altă parte, Guvernul a pregătit un proiect prin care statul se împrumută de la copii, arată  COTIDIANUL. Pe ordinea de zi a ședinței Guvernului de joi, de la Alba s-a aflat și a fost adoptat un proiect de Ordonanță de Urgență prin care Trezoreria va deschide conturi tuturor copiilor din România. Astfel, în acele conturi părinții vor putea depune bani. Programul guvernamental se numește gROwth - contul individual de economii Junior Centenar.

Potrivit proiectului, statul va veni cu 600 lei anual, dacă în cont s-au depus într-un an mai mult de 1.200 lei. De asemenea, se aplică o dobândă de 3% pe an. Suma va putea fi retrasă doar după ce copilul a împlinit 18 ani, ceea ce, afirmă HOTNEWS, înseamnă că reprezintă un împrumut acordat statului în condițiile costurilor din ce în ce mai mari de finanțare atât de pe piața internă, cât și externă.

Deficitul bugetar la zece luni este de 2,22% din PIB, reprezentând în jur 21 miliarde lei, a anunțat ministrul de Finanțe, Eugen Tedorovici. Acesta susține că anul va fi încheiat cu un deficit de sub 3%. Numai că, anul trecut, al zece luni, deficitul bugetar a fost de 0,79% iar pe tot 2017 s-a raportat un deficit cu puțin sub 3%, amintește CAPITAL.

În termeni absoluți, perioada ianuarie-octombrie 2017 a consemnat un deficit (cheltuieli mai mari decât venituri) de 6,6 miliarde de lei. Acum avem o sumă de 3,1 mai mare. Finanțele încă nu au publicat execuția bugetară la 10 luni, lucru care ar trebui să se întâmple în această săptămână. La 9 luni, deficitul bugetar era de 1,77% din PIB, reprezentând peste 16,7 miliarde lei.

Guvernatorul Băncii Centrale, Mugur Isărescu, a dat de înțeles că o eventuală criză economică mondială ne va prinde cu garda jos pentru că deficitele noastre sunt în continuă creștere, anunță COTIDIANUL. “Nu avem noi la Banca Naţională vreun semn de recesiune, dar ştim că va urma. Economia este ciclică. Trebuie să reducem deficitele pentru ca o eventuală criză să nu ne prindă cu garda jos, să avem de unde să creştem la 3%”, a spus Isărescu, la conferinţa Profit Financial Forum.

De câțiva ani încoace, guvernele României împing deficitul bugetar spre nivelul maxim admis de Comisia Europeană, de 3%. Anul trecut a fost aproape de 2,9%, iar în 2018 există riscul depășirii de 3% pentru că veniturile stagnează iar cheltuielile au sărit de 20%.

Politica economică a PSD-ALDE este aceea de a crește veniturile populației, în special a bugetarilor și a pensionarilor, în dauna investițiilor publice. ROMÂNIA LIBERĂ constată că în acest sens, declarația lui Isărescu se poate citi astfel: dacă vine criza economică, România nu mai are de unde să arunce cu bani pentru că pragul de 3% este atins fără criză. Asta înseamnă că vor fi tăieri dureroase, tocmai de acolo unde s-au tot pus în ultimii ani – salarii, pensii, ajutoare, subvenții.


Comentarii

Socotitorul Numarul bugetarilor este o enigma. Tot asa si numarul securistilor, politistilor, jandarmilor s.a.m.d. Sa zicem c-ar fi 1 300 000 si imultit cu 3 da aproape 4 milioane lei. Intr-un an se duc 48 milioane lei.Un mizilic fata de pensiile speciale care mananca 8 miliarde de lei pe an. Socotiti si voi cati km de autostrda se puteau face cu banii astia. Moldova se lega de Transilvania in 2-3 ani.

29 noiembrie 2018 15:50

Ion Ionescu Uitatzi Diasporenilor de ce alde Teodorovici vrea sa va aduca-n tzara....sa aiba bani de dat la bugetari dupa ce la unii le-au marit nesimtzit de mult veniturile....Venitzi sa muncitzi in tzara la patron pe 3 lei din care 2 lei sa vi-i ia ANAF-ul lui Teodorovici cu taxe si impozite....Se plang Senatorii si Deputatzii ca nu mai sunt fonduri la Parlament de deplasari externe si vacantze in locuri exotice de pe glob....

29 noiembrie 2018 12:11

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.