Preşedintele Klaus Iohannis a transmis, miercuri, un mesaj cu prilejul zilei Dobrogei şi al sărbătoririi a 140 de ani de la unirea Dobrogei cu România.
”În urmă cu 140 de ani, în baza prevederilor Tratatului de la Berlin, Dobrogea a revenit sub autoritatea şi administraţia românească. Este un moment important al istoriei noastre moderne, pe care îl celebrăm astăzi cu respectul cuvenit pentru curajul şi sacrificiul românilor în Războiul de Independenţă, care au făcut posibilă unirea Dobrogei cu România. În acelaşi timp, onorăm viziunea şi dăruirea cu care politicienii români ai sfârşitului secolului XIX au gândit şi pus în aplicare un proiect care a condus, în doar trei decenii, la integrarea deplină, politică, economică şi socială a regiunii dintre Dunăre şi Marea Neagră”, a scrie preşedintele României.
Integral pe România Liberă
Comentarii
Kuminecăturile Gemene Komisarule, vezi că iar te-ai slobozit prematur răsfoind revista Arianus Macht Frei cu nudurile Fuhrerului...
15 noiembrie 2018 13:29
Ecce Kurrupt . Degeaba tu strângi din buci, ca Daddy tot te f.te. Documentul-BOMBĂ care aruncă în aer minciunile celor două jigodii, Dragnea și Tăriceanu, despre protocoale! HG-ul adoptat în 2005 obliga Parchetul General, dar nu numai, în planul de acțiune, la încheierea unor protocoale cu SRI, SIE și CSAT. La o simplă consultare a Hotărârii de Guvern 231 din 2005, adoptată când Tăriceanu era premier, se poate vedea că planul de acțiune prevăzut în anexa doi a hotărârii prevede clar „protocoale semnate de instituțiile implicate”, iar la responsabili este nominalizat între alții Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție. comisarul.
15 noiembrie 2018 11:49
Ecce Kurrupt Dar forța cu care eu strâng din buci stă în protocoalele tainice cu care kuriștii mei neprihăniți îi înfundă pe toți oamenii care nu șede cu mine la masa tăcerii să înbuce măcar o felie din cozonacul meu preferat, cel cu rahat.
14 noiembrie 2018 18:26
I-auzi ce zice ăsta! Ideea din titlu este corectă, dar individul încalcă legile exact cum isi stropește chiloții. Prin grup infracțional organizat și cu acte false pune laba pe case valoroase, iși clasifică dosarele penale și refuză interogarea soției de către procuror. Lege dreaptă este pentru el este aceea care îi permite să-și facă de cap și să nu-l întrebe cineva, Doamne fereste, despre FDGR și moștenirera nazistă.
14 noiembrie 2018 16:24
iulian Omul asta are perfecta dreptate! Ma intreb totusi de ce din '90 pana acum nu s-a reusit asa ceva, totul ramanand la nivel de gargara. Poate pentru ca, in primul rand cei care fac si gestioneaza legislatia actuala, atat de umflata incat sta sa plezneasca, ar trebui sa stie ca e necesar sa respecte, ei in primul rand, niste reguli simple, cum ar fi: sa nu minti, sa nu furi, sa te multumesti cu ceea ce e necesar, deci sa nu fii lacom si sa accepti o minima austeritate, benefica in primul rand pentru tine, sa nu fii violent si agresiv nici macar verbal...
14 noiembrie 2018 14:39
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.
Te-ar mai putea interesa și...
Surse: Viorica Dăncilă l-a sunat pe Klaus Iohannis
20 februarie 2019 13:37Turcan, despre Ordonanța de Urgență pe legile justiției: Nu există dovadă mai clară că unica obsesie este de sabotare a justiției pentru a-și apăra in
20 februarie 2019 13:02Declarații de presă la ora 13.00, la Palatul Cotroceni
20 februarie 2019 12:19Gorghiu: PNL va face demersurile pentru sesizarea Comisiei de la Veneţia
20 februarie 2019 11:13Tudose: ”Statul paralel este Dragnea”
20 februarie 2019 10:53Ziarele de astăzi
Olguța Vasilescu se întoarce pe cai mari. Cu voie de la Dragnea
Fostul ministru Lia Olguța Vasilescu va primi o nouă funcție importantă, după ce președintele Klaus Iohannis nu i-a dat nicio șansă la Ministerul Dezvoltării. În urma retragerii candidaturii pentru funcţia de ministru...
Exclusiv Ziare.ro
Editorial
Ce n-a făcut nici PCR – Justiție cu circuit închis
Cine a crezut că secția pentru Investigarea Magistraților, pe scurt SECȚIA, condusă de facto de către matraca lui T. Toader, Adina Independența Florea, se va ocupa numai cu distrugerea magistraților puși pe lista neagră de...