Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Surse din Guvern ne-au relatat că, în cursul zilei de ieri, miniștrii au fost convocați într-o ședință de Viorica Dăncilă, dar, surpriză, premierul a plecat după câteva minute și în capul mesei s-a așezat Darius Vâlcov.

Premierul ar fi început să le explice miniștrilor că situația este gri și trebuie redus aparatul bugetar. Astfel, Vâlcov a început să le arate miniștrilor care sunt posturile vacante ce trebuie tăiate din schema de personal, iar la final concluzia a fost că se elimină o serie de funcții de conducere.

Sursele noastre ne-au precizat că Secretariatul General al Guvernului, prin vocea lui Toni Greblă, a încercat să vină cu soluții de compensare, dar Vâlcov nici nu a vrut să audă.

Ca urmare a acestei ședințe, din ministere vor pleca toți oamenii veniți cu delegație, se taie funcții și salarii grase. În unele ministere, acești oameni erau aduși tocmai pentru că ministrul avea nevoie de consilieri, dar de acum aceste funcții vor fi tăiate.

Situația nu este roz deloc la nivelul Guvernului și dacă s-a început restructurarea chiar din interiorul Executivului, ne putem doar imagina ce urmează la scară largă. Banii sunt din ce în ce mai puțini, cheltuielile sunt mari și soluția este o tăiere drastică, dar mai multe detalii vom afla în momentul în care va fi prezentat proiectul de buget pentru anul 2019.


Comentarii

Vasile Mircescu Ce-mi place de Partidul asta de Maimutze PSD-iste....Se vaita acum ca nu mai au bani la buget si fac restructurari mari in administratzia centrala (ministere, ANAF,etc. ) si administratziile locale dar pe alta parte nu mai stiu la cine sa le mai dea Pensii Speciale....si unii, chiar foarte multzi iau aceste Pensii Speciale cumulate cu Salarii Nesimtzite....Muncitzi populime prosta si mamaligara romaneasca sa asiguratzi acestei oligarhii bugetare cat mai multe resurse din taxe si impozite...sa subcombatzi ca asistenta medicala de la spitalul din Alexandria de munca si stres...

10 noiembrie 2018 12:26

Mircea Draghici Tzara de cacat !....Unde pe scaunul primului ministru sta un INFRACTOR dovedit in prima instantza condamnat la 8 ani cu executare ca a luat procente de 20% din valoarea contractelor acordate pe bugetul Primariei Slatina...Acest Valcov, ce se "inrudeste" acum cu Dragnea, tzinand amandoi doua amante tinere verishoare....Zic ca-i tzara de cacat....unde la pricina de la CCR cu tragere la sortzi paratei Madam Prim-Ministrei Dancila a reprezentat-o tot un inculpat, Toni Grebla, fost judecator la Curtea Constitutzionala, acum este numit de Dragnea ca Secretar de Stat al Guvernului....in cartzi si pentru nou Ministru al Justitziei....Ne conduc infractorii si inculpatzii ce i-au decizi mai mult in favoarea lor....Acest Partid de Maimutze condus mafiotic ca un Clan Interlop de Dragnea si Gasca lui Teleormaneana are ca criteriu de numire-n functzii publice decizionale doar Inculpatzi si Infractori, Hotzi si Coruptzi...

10 noiembrie 2018 11:53

victor REZOLVATI PROBLEMA BANILOR TAIND PENSIILE SPECIALE SPORURILE SI PRIVILEGII DATE AIUREA PRECUM SI SALARIILE EXAGERATE. DE CE PLATIM CHIRIILE LA UNELE CATEGORII CARE AU SI SALARII DE SUTE DE MILIOANE?

10 noiembrie 2018 9:02

dana Nemernicii au ajuns la fundul sacului.Acum sa le taie din salariile babane ale prefectilor ,presedintilor si vicepresedintilor de cj, primarilor si viceprimarilor, consilierilor, ministrilor si secretarilor de stat, pensionarilor speciali pe care dracnea ia mituit cu sume colosale din bani statului nu ai lui, ca sa-l apere pe el in fata justitiei.

9 noiembrie 2018 20:50

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.