Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Săptămâna viitoare, în Parlamentul European de la Strasbourg există riscul adoptării unei rezoluții în cazul României, pe fondul controversatelor măsuri luate de actuala guvernare în justiție. Parlamentul European se declară profund îngrijorat de modificările din legislaţia judiciară şi penală din România, în special cu privire la cele care ar submina independenţa sistemului judiciar, anunță GÂNDUL.

Miercuri, 7 noiembrie, va avea loc în Comisia pentru libertăți civile, justiție și afaceri interne (LIBE) o dezbatere intitulată Statul de drept, Rezoluție privind România, anunță ANTENA3. Europarlamentarul Norica Nicolai a precizat că europarlamentarii socialiști și liberali vor aborda în aceeași manieră problematica dezbaterilor privind statul de drept din România.

„Nouă ni se pare că această dezbatere este excesivă. Sigur că vom fi prezenți și la ședința Comisiei LIBE și cu atât mai mult la Strasbourg. Cred că foarte multe din reproșurile care ni se aduc nu au niciun fel de suport în realitatea românească. Este de fapt o dezbatere care este politicianistă mai mult decât politică și care ignoră orice fel de realitate a ultimelor zile din justiția românească. Noi și socialiștii vom aborda dezbaterile în aceeași manieră”, a declarat eurodeputatul ALDE Norica Nicolai, citată de EVENIMENTUL ZILEI.

După negocierea de joi, rezoluţia va fi supusă miercuri la vot în plenul Parlamentului European, la o zi după ce Comisia Europeană va publica raportul MCV pentru România, care se anunţă, de asemenea, extrem de critic. Rezoluţia împotriva României este o sancţiune politică a Parlamentul European care vizează direct Guvernul Dăncilă, nu România ca stat membru UE, precizează ADEVĂRUL. Adoptarea rezoluţiei nu duce la activare Articolului 7, care presupune suspendarea dreptului la vot pentru un stat comunitar, însă documentul reprezintă un important vot de blam la adresa guvernării PSD-ALDE.

Criticile venite de la Bruxelles pe tema Justiţiei, care au luat forma unei rezoluţii, vin în contextul în care România se pregăteşte să preia preşedinţia rotativă a Consiliului UE, la 1 ianuarie 2019. DIGI24 precizează că e o premieră ca un stat care urmează să preia şefia UE să fie sancţionat politic, fie şi printr-o rezoluţie a Parlamentului European.

Unul dintre purtătorii de cuvânt ai Comisiei Europene a confirmat că premierul Viorica Dăncilă a trimis, în limba română, răspunsurile la întrebările transmise de prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, cu privire la modificarea codurilor penale, anunță ROMÂNIA LIBERĂ. „Am primit pe 5 noiembrie răspunsul autorităţilor române, în limba rămână, la întrebările transmise de Comisie. Vom studia răspunsurile cu atenţie. Comisia va aborda aspectele relevante în viitorul raport MCV, din data de 13 noiembrie”, a declarat unul dintre purtătorii de cuvânt ai Comisiei Europene.

Prim-vicepreşedintele CE, Frans Timmermans, i-a transmis, în data de 4 octombrie, o scrisoare premierului Viorica Dăncilă,  în care îi cere lămuriri cu privire la modificarea codurilor penale.


Comentarii

victor DECAT ASA, MAI BINE FARA.

8 noiembrie 2018 9:07

Stefan Dragnea, de pe unul dintre yahturi detinute Am nevoie urgent de o felatie. , cel mai nine platit postac dragnist, te-ai trezit?

8 noiembrie 2018 7:30

Mare atentie la "komissarul" Corina Creatza, sa nu ne dea cu saci de "fonduri" in / pe cap de locuit ca e jale! Cu respect, Paulus

7 noiembrie 2018 22:48

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.