Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Denis Paşcovici, băiatul fostului jucător Cosmin Paşcovici, s-a stins din viaţă joi seară, conform unui mesaj postat de Federaţia Română de Fotbal pe pagina oficială de Facebook.

„În această seară s-a stins din viaţă Denis, băiatul fostului internaţional Cosmin Paşcovici. Tatăl său le transmisese tricolorilor, la Vilnius, ultima dorinţă a fiului aflat în suferinţă după un atac cerebral. Acesta este mesajul pe care jucătorii echipei naţionale l-au primit acum, la şedinţa dinaintea partidei Lituania-România.

Federaţia Română de Fotbal şi Echipa naţională de fotbal a României transmit condoleanţe şi sunt alături de familia îndurerată. Odihneşte-te în pace, Denis!”, se arată în mesajul postat de Echipa naţională de fotbal, pe Facebook.

Denis (13 ani) s-a luptat foarte mult timp cu bolile. Încă de la vârsta de doi ani a suferit mai multe intervenţii pe creier pentru îndepărtarea unei tumori. Au urmat mai multe tratamente de chimioterapie, fiind imobilizat în scaunul cu rotile. Mama lui Denis, Ionela Adina Paşcovici, a postat un mesaj de adio pe pagina de Facebook: „Zbor lin, Denis! Te voi iubi mereu şi te voi păstra pe veci în inima mea, pentru că acolo ai locul tău, pe care nimeni nu-l va putea ocupa vreodată!”, e mesajul de adio al mamei lui Denis.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.