Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

În plină vară, când intervențiile sunt cele mai multe din an, salvamontiștii pleacă la urgențe pe banii lor. Cota de benzină atribuită prin lege este insuficientă așa că de multe ori, în special la final de lună, salvatorii montani scot bani din buzunar ca să alimenteze mașinile. 100 de litri de combustibil este maximul pe care îl primesc, pentru că aşa spune legea. Și, ca să vă faceți o idee despre cât de proastă este legea în România, tot atât are și șoferul unui președinte de Consiliu Județean, adică un om care nu trebuie să ajungă în cel mai scurt timp să salveze o viață.

Serviciul de Salvamont Argeș are 47 de salvatori montani și acoperă cea mai întinsă, izolată și înaltă zonă montană din țară. Instituția este finanțată de Consiliul Județean Argeș care plătește salarii, dotări și o cotă de benzină. De la începutul verii, în zonele muntoase din județ vin sute de turiști, în special străini, și au existat zile în care au fost chiar și patru intervenții în același timp.

Mai multe, pe Jurnalul.

Integral pe Jurnalul Național



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.