Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Primăriile și Consiliile Județene au primit luni seară, în Parlament, dreptul să direcționeze după bunul plac sume uriașe, un compromis prin care partidele au încercat să mai stingă din setea de bani a autorităților locale.

Camera Deputaților a decis, luni, în calitate de for decizional, că 40% din redevența obținută prin concesionare, din activități de exploatare a resurselor la suprafață, se constituie venit la bugetul localității pe teritoriul căreia se realizează exploatarea, alți 40% din redevențe merg la Consiliile Județene și doar 20% mai ajung la Guvern, anunță EVENIMENTUL ZILEI. Noua regulă din Codul Administrativ se va aplica abia după promulgarea legii și publicarea ei în Monitorul Oficial. Vreme de 28 de ani, primarii leau cerut propriilor Guverne ca o parte din taxele din exploatarea unor resurse naturale să rămână comunităților locale.

În același timp, mult disputata lege offshore, adoptată pe repede-înainte şi cu destul de mult tam-tam, instituie un sistem hibrid de taxare a gazelor din Marea Neagră, oarecum asemănător taxării gazelor extrase din ţară, dar mult mai complex.  Statul îşi va maximiza câştigurile de la companii, taxarea crescând pe măsură ce preţul gazelor creşte. Pentru petrolişti, care vor plăti mai mult, riscul devine mai mare, conform ECONOMICA.NET.

Camera Deputaţilor, în calitate de for decizional, a votat, marţi, târziu în noapte, proiectul de lege privind Codul Administrativ, cadoul făcut administraţiei locale de binomul PSD-ALDE, cu sprijinul UDMR, anunță ADEVĂRUL. Votul celor trei partide care controlează majoritatea parlamentară a fost previzibil. Însă cum s-a raportat Opoziţia la acest proiect de lege? PNL a avut de înfruntat o mare dilemă politică: să fie de partea primarilor sau să arate că face opoziţie?

La votul final pentru Codul Administrativ, liberalii au avut de ales între a face opoziţie la PSD şi a le oferi aleşilor locali pensii speciale plus alte privilegii. Au ales varianta a doua, în condiţiile în care la anul sunt programate două rânduri de alegeri, iar primarii sunt decisivi. USR va sesiza CCR, cu condiţia să strângă suficiente semnături, căci PNL se opune.

În acest timp, revitalizarea sistemului pensiilor speciale ar fi fost o catastrofă pentru Poşta Română fără posibilitatea ca pensiile să fie virate pe card pentru că există oameni în România cărora livrarea pensiilor cu bani gheaţă ar fi trebuit făcută cu geamantanul deoarece aceştia vor primi mai multe pensii „speciale”, fiecare dintre ele foarte consistente, afirmă JURNALUL NAȚIONAL. Deloc întâmplător, majoritatea superpensionarilor care sug de la mai multe ugere au avut cel puţin o funcţie politică, de multe ori fiind chiar în situaţia de a-şi vota cel puţin una dintre viitoarele pensii.

De pildă, nu mai departe de luni Liviu Dragnea şi Lia Olguţa Vasilescu şi-au votat o a doua pensie specială, pe lângă cea de parlamentar. Prin votul favorabil dat Codului Administrativ, cei doi, dar nu sunt singurii în această situaţie, au susţinut instituirea pensiilor pentru preşedinţii şi vicepreşedinţii consiliilor judeţene, precum şi pentru primari şi viceprimari. Astfel că Dragnea va primi pensia din sistemul public, la care sunt îndrituiţi aproape toţi românii, plus pensia pentru mandatele de preşedinte al CJ Teleorman, la care se adaugă pensia de parlamentar.

Traian Băsescu este îndrituit la nu mai puţin de patru pensii: cea normală pentru activitatea de „vaporean”, la care se adaugă pensia pentru mandatul de primar al Bucureştilor, cea pentru mandatele de deputat şi senator, iar cireaşa de pe tort este indemnizaţia care se acordă foştilor şefi de stat care este acum de 13.000 de lei, reprezentând 75% din salariul preşedintelui aflat în funcţie.

Pe de altă parte, „revoluţia fiscală” a redus veniturile a milioane de români, anunță COTIDIANUL. Aproape 1,2 milioane de lucrători au venituri diminuate prin aplicarea OUG 79/2017 privind modificarea Codului Fiscal, iar alţi aproape 609.000 sunt expuşi riscului de diminuare, a declarat preşedintele Blocului Naţional Sindical (BNS), Dumitru Costin. De asemenea, mai puţin de jumătate dintre angajatorii din România au modificat contractele colective de muncă pentru a compensa transferul sarcinii contribuţiilor sociale de la angajator la angajat, în timp ce un sfert nu au operat modificări nici măcar pentru un singur angajat.



Comentarii

ss Mai alupigus, pute ( puti ca esti un cacat) si sub cate nume postezi, ia spune tu cata pensie ai? Ce kakat de activist pcr ai fost? Sau unul dintre profitorii democratiei de kakat din romalica. Tigania striveste Romania. Nu mai e mult.

12 iulie 2018 16:32

victor Omare nesimtire si o mare discriminare.

12 iulie 2018 7:08

Pensionarul cu o PP dei (PENSIE) dupa 40 de ani de munca Se vede cat de tambeli sunt alegatorii nostri. Oare alesii cum sunt? Adica unora le dai pensii peste pensii. Oare nu era foarte clar ca nu trebuie date pensii ( daca suntem egali in fata legii) decat dupa contributivitate? Constitutia Romaniei incepe cu un paragraf FALS: Toti suntem egali in fata legii. O sa mi se spuna ca sunt legi speciale. Atunci in tara cu legi "speciale" pentru "oameni speciali:" nu-i de trait. Intr-o buna zi tot prin lege iti pot lua pensia, ca doar se da o lege. Majoritatea voteaza.

11 iulie 2018 15:33

alupigus, fiu de parlamentar PSD de Teleorman As fute-n cur prin sodomizare anala toti rezistacii, pe toti cei care vor stat de drept, democratie, etc. Imigrati in SUA fut-va mortii-n gura!

11 iulie 2018 14:38

Pute Puerilii dela USR bine inteles ca nu au fost de acord ,nu din considerente politice sau etice ci ca ei fiind un partid diaretic nu au avut primari.Kaka !!

11 iulie 2018 14:37

Dorințele lui Dragnea sunt pentru țară lege: Codul Penal modificat a trecut galop prin sesiunea extraordinară, consfințindu-ne astfel statutul de țară prietenoasă cu infractorii. Punctul culminant în această reevaluare și reabilitare a tuturor infracțiunilor l-a constituit redefinirea „abuzului în serviciu“ după semnalmentele lui Dragnea. Asemănarea este izbitoare. Noul abuz în serviciu, diminuat până la dispariție, nu mai există, dacă este comis prin intermediar sau pentru intermediar și rude de grad inferior. Traiască familia tradițională extinsă. Probabil că în viitorul apropiat cele mai căutate ocupații vor fi cele de rudă îndepartată și de intermediar apropiat. T. Serbanescu.

11 iulie 2018 13:43

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.