Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

De curînd, a apărut la Editura Humanitas jurnalul german al lui Denis de Rougemont din anii 1935-1936. E un text esenţial pentru înţelegerea perioadei de consolidare a regimului hitlerist şi pentru analiza metabolismului politic şi social al totalitarismelor în general. Inevitabil, ni se prezintă şi informaţii despre presă.

Cititorul român care a apucat să citească ziarele din vremea comunismului nu va fi surprins să regăsească un „portret“ al jurnalismului comun celor două tipuri de extremism politic. Iată, în rezumat, imaginea presei naziste, aşa cum apare ea în descrierea lui Denis de Rougemont. Mai întîi, ca orice presă instrumentalizată strict propagandistic, e vorba de o presă cît se poate de plicticoasă. Fenomenul „breaking news“ – cum am spune astăzi – lipseşte cu desăvîrşire. Nu se relatează crime, nu se practică bîrfa şi calomnia decît prin excepţie (şi numai pentru raţiuni de stat, niciodată din raţiuni personale). Fiecare pagină conţine mult mai mult text decît imagine. Nu se dau -„fake news“ decît atunci cînd sînt utile strategic (pentru defăimarea „duşmanilor“) şi nu se denigrează niciodată propria naţiune şi conducătorii ei. Se cer articole mai degrabă de la scriitori şi savanţi acomodanţi, decît de la actori şi ciclişti (cf. op. cit., p. 28). Pe scurt, totul e previzibil, nesărat, „serios“ în cheia şedinţelor de partid. (Îmi amintesc cum, la noi, România liberă a „epocii de aur“ era frecventată mai ales pentru pagina de „mică publicitate“, orişicît mai picantă şi mai „realistă“…) Prin contrast, presa din ţările cu regim democratic (cum era, de pildă, presa franceză interbelică) este infinit mai zglobie. „Trebuie să recunoaştem – spune Denis de Rougemont – că cei mai mulţi oameni nu pretind de la cotidiene decît un foileton tragicomic“. În aceste condiţii, pentru jurnalişti, criteriul decisiv devine rating-ul (cu rezultatul unei nestăvilite proliferări a ştirilor false). Aproape orice este permis, sub acoperirea, „corectă politic“, a „libertăţii de expresie“. Informaţia cu pondere reală vizînd problematica globală şi autohtonă este expediată rapid sau absentă. În schimb, cititorul e ţinut la curent cu viaţa privată a unor mari, dar mai ales mici vedete de film sau televiziune: divorţuri, adultere, boli, decese, decolteuri, fîţîieli mondene etc.

Integral pe Adevărul



Comentarii

KKK Nazismul = Comunismul/Bolsevismul = eliminarea opozantilor pe cai aparent legale sau ilegale; indivizii selectionati sa puna mana pe putere, sunt mereu : cei mai corecti, cei mai competenti, cei mai patrioti; violenta fizica si verbala face parte din recuzita de propaganda a acestor nazisti/bolsevici, si, este scuzabila in cazul lor. Lozinca nemernicilor este "cine da in mine, da in fabrici si uzine". Poporului i se pune botnita-sa nu se planga de neajunsuri, imediat sunt acuzati de "populism", bla, bla. Recunoasteti personajele din politica romaneasca ?!

7 iulie 2018 11:14

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.