Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov efectuează cercetări în rem într-o cauză privind infracţiuni de corupţie la morga Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, fapte ce ar fi fost comise în legătură cu firme de pompe funebre şi cu personal medical, conform anchetatorilor.

„Joi, 21 iunie, au avut loc un număr de 14 percheziţii din care una la Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, una la Casa Judeţeană de Pensii, trei la firme de pompe funebre, iar restul la domiciliile reprezentanţilor firmelor de pompe funebre. Au fost ridicate înscrisuri, bunuri, care privesc infracţiunile pe care le cercetăm. Infracţiunile vizează fapte de evaziune fiscală, luare de mită, dare de mită, abuz în serviciu, fals intelectual. Sesizarea noastră este din 2015. Deocamdată suntem în faza de cercetare în rem, mai este mult de lucru la această cauză”, a declarat, vineri, purtătorul de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Adrian Aldea.

La Spitalul Clinic Judeţean de Urgenţă Braşov, conform reprezentanţilor unităţii medicale, percheziţiile au fost la departamentul prosectură (morgă) de unde s-au ridicat copii ale mai multor documente medicale.

„S-au pus la dispoziţia organelor abilitate toate documentele medicale solicitate. S-au făcut copii după aceste documente, care au fost ridicate de persoanele abilitate. Au fost audiaţi trei colegi din prosectură (morgă). Nu putem confirma că cei de la morgă au această practică. Putem confirma că din partea firmelor de pompe funebre s-au făcut anumite reclamaţii, care reclamaţii au fost înaintate poliţiei. Din câte am înţeles sunt două reclamaţii din 2015, dar de la poliţie nu avem nici o rezoluţie pentru acestea până acum. Au reclamat acelaşi lucru, respectiv că firmele de pompe funebre vin să ridice cadavre de la morga Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă. Dacă se dovedeşte că este adevărat se vor lua măsuri administrative. (...) În mod normal, fiecare, care are un necaz în familie, îşi alege firma de pompe funebre, dar vă spun că nu avem indicii că aceste practici au plecat de la colegii noştri”, a afirmat, vineri, purtătorul de cuvânt al SCJU, Marius Leonte.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.