Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Magistrații au precizat că Executivul nu are „căderea” să aprecieze dacă o decizie judecătorească va fi sau nu menţinută la apel sau că soluţia reprezintă un răspuns la presiunea străzii.

„Potrivit art. 126 alin. 1 din Constituţia României, justiţia se realizează prin Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi prin celelalte instanţe judecătoreşti stabilite de lege. Prin urmare, respectarea Constituţiei şi a principiului separaţiei puterilor în stat impune ca justiţia să se realizeze numai în sala de judecată şi numai în baza dispoziţiilor constituţionale ale legii. Derularea procedurilor judiciare într-un stat de drept presupune faptul că judecătorii sunt singurii în măsură să se pronunţe asupra temeiniciei unei acuzaţii, în baza probelor aflate la dosar, dar şi faptul că orice analiză asupra celor statuate în primă instanţă nu poate fi realizată decât prin intermediul căilor de atac prevăzute de lege. De aceea, membrii executivului sau legislativului nu au căderea să aprecieze în ce măsură o hotărâre judecătorească va fi menţinută sau nu în căile de atac şi nici nu au competenţa legală de a constata că aplicarea legii este sub influenţa arbitrariului, toate aceste competenţe aparţinând instanţelor de control judiciar sau Inspecţiei Judiciare, atunci când există indicii că s-ar fi săvârşit o abatere disciplinară”, au precizat magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ÎCCJ), printr-un comunicat de presă.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Ceea ce vedeţi acum în România este aplicarea pas cu pas a unui plan de destabilizare şi rupere a României în bucăţi. În spatele acestui plan sunt ruşii care atacă România informativ pe toate planurile. România era singura oază de stabilitate şi pro-occidentală într-un colţ al NATO unde Ungaria, Bulgaria, şi Turcia jucau duplicitar. Rând pe rând ţările din estul Europei au fost ingenucheate de serviciile de informaţii ruseşti si doar noi rămăsesem singura insulă într-o mare pro-rusă şi pilon important al sistemului de apărare NATO. Acum a venit rândul nostru. Serviciile ruseşti controlează televiziuni, mii de firme căpuşă abonate la contractele cu statul, mii de oameni dependenţi de aceste firme, de corupţie, mii de foşti comunişti şi o parte din SRI. Aceasta este SISTEMUL. comisarul.ro.

24 iunie 2018 8:06

v Nu stiudaca executivul a emis vre-o hotarire privind judecarea lui Dragnea. Cred ca orice individ poate sa-si spuna o parere despre o hotarire judecatoreasca, dar trebuie sa se conformeze acelei hotariri. Doar Ghiolbanis nu respecta hotaririle CCR, ale instantelor "inferioare" privind casele lui, returnarea banilor nemeritati de pe chirii, etc ca el are "imunitate".

22 iunie 2018 16:44

Vasile Mircea Dragi Judecatori si Procurori ve-tzi sta "capra" sa v-o traga la buci Clanul Interlop Politic PSD+ALDE-ist condusi de Dragnea Inculpatu si Tariceanu Achitatu...Va vor fute-n cur cum vrea putzica lor...Ca sunte-tzi slabi si plini de cozi de topor de tip Girboveanu...Sa ceretzi de la Consiliul de Aparare a Tzarii SPP-isti ca insotzitori de corp sa va apere....Ca "doi si-un sfert" a lui Madam Carmen Dan s-a inarmat pana in dintzi...

22 iunie 2018 15:57

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.