Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Nu-mi plac solemnităţile obtuze, stilul ţeapăn, pompa „oficială“. Protocolul poate fi respectat şi fără poze ştaif, fără gesticulaţie teatrală, fără fizionomia împietrită a statuii. Umorul bine dozat e, în politică, dar şi în viaţa curentă, o virtute binevenită, cu incalculabile efecte terapeutice.Sînt gata să accept stilul „informal“, dialogul destins, firescul atitudinii şi al vorbirii. Cu condiţia să nu devină strategie populistă, idee fixă, prost gust şi proastă creştere. Practica obsesivă a glumiţei, recursul infantil la băşcălie ieftină, relaxarea ostentativă a brăcinarilor pot fi – mai ales în diplomaţie – inoportune, dizgraţioase, riscante. Nu te poţi mişca pe scena publică a lumii cum te mişti între mese, la o petrecere privată. Nu e recomandabil să n-ai, ca politician, alt program decît să fii „simpatic“, „băiat de comitet“, clovn „de gaşcă“.

La noi, pe un fond de evidentă tensiune economică, financiară, socială, politică, poanta de cartier, pălăvrăgeala „hazoasă“, replica şmecheră sînt pe cît de inadecvate, pe atît de răspîndite. La diferite televiziuni, în discursuri parlamentare, în interviuri, politicienii noştri se întrec în mici ironii ţanţoşe, în fente de circ, în bufonerii de chermeză. Ţara piere şi „elita“ ei, reprezentanţii ei „de vîrf“ au timp şi chef să se (ne) amuze. Am crezut, pînă mai ieri, că avem de a face cu o trăsătură specifică a sud-estului european sau, poate, a stilului dîmboviţean. „O, ţară tristă, plină de umor!“. Dar dacă vrem umor, măcar să fie unul de oarecare anvergură: spontan, dar imaginativ, caustic, dar inteligent şi, dacă se poate, asezonat cu unele igienice exerciţii autocritice. Problema este că o undă de frivolitate prost plasată începe să se manifeste şi la case mai mari. „Veselia“ autohtonă cucereşte mapamondul. Spun asta după ce descopăr, uimit, nonşalanţa „fără prejudecăţi“ a unui politician de prim rang din ierarhia comunităţii europene: Jean-Claude Juncker. Domnul Jun-cker se simte foarte bine în pielea sa. Are mereu la îndemînă vorbe de duh şi gesturi de agapă amicală. Pe cutare demnitar belgian îl pupă pe chelie, pe cutare prim-ministru îl bate, la propriu, pe burtă ca să-i atragă atenţia că s-a îngrăşat, unui gazetar care îl întreabă cum e cu criza economică din Grecia îi răspunde, sibilinic: „Cînd chestia devine serioasă, trebuie să fii gata să minţi!“. Spectaculos pînă la sminteală a fost modul cum l‑a întîmpinat, acum ceva timp, la Bruxelles, pe Viktor Orbán: o uşoară pălmuţă pe obraz, însoţită de un cordial: „Salut, dictatorule!“. Din două, una: ori dl Juncker crede că prim-ministrul maghiar are, în modul său de guvernare, o componentă dictatorială, dar atunci cordialitatea sa jucăuşă e deplasată, ori dl Juncker crede că dl Orbán e „OK“, dar atunci nu se înţelege de ce forurile europene sînt atît de nemulţumite de politica adoptată, în general, de dl Orbán. Oricum ar fi, lejeritatea cu care preşedintele Comisiei Europene înţelege să trateze, într-o împrejurare oficială, un înalt demnitar comunitar e mai mult decît discutabilă: rolul lui nu e acela al unui unchiaş şturlubatic care dojeneşte tandru un nepoţel zurbagiu.

Integral pe Adevărul



Comentarii

v, militant PSD in spatiul virtual Andrei Plesu, un heterosexual notoriu!

10 iunie 2018 11:07

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.