Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

PNL nu renunţă la ideea de înlăturare a Guvernului PSD- ALDE. Liberalii negociază cu PMP şi USR susţinerea unei moţiuni de cenzură, iar liberalii vor să-i atragă de partea lor şi pe parlamentarii lui Victor Ponta. În acest moment nu se știe dacă voturile sunt suficiente, se duc încă negocieri. Cei din PNL vor negocia cu fiecare parlamentar în parte, mai ales că va discuta și cu cei de la PSD, care sunt nemulțumiți de ceea ce se întâmplă. ANTENA3 se întreabă dacă vor profita oare cei de la PNL de această moțiune, pentru că au dreptul să facă asta o sigură dată în această sesiune parlamentară.

Fostul premier Victor Ponta, liderul Pro România, susţine că principalul obiectiv al partidului pe care îl conduce este schimbarea guvernului Dăncilă până la 1 ianuarie 2019. El a declarat, citat de NAȚIONAL, că viitorul premier va fi susţinut atât de Pro România, cât şi de Partidul Social Democrat (PSD). "La 1 ianuarie 2019, când va prelua România preşedinţia Uniunii Europene, să avem un guvern de oameni competenţi, vorbitori de limbi străine, profesionişti. (...) Până atunci, să reuşim să convingem, în primul rând, oamenii din PSD, că ei au majoritate, şi ceilalţi să facem un guvern care, timp de şase luni, să dea clasă Europei, să zică 'ce prim-ministru am întâlnit în România, ce ministru al Agriculturii, al Educaţiei' ", a afirmat Ponta.

Achitarea în primă instanţă în procesul Turceni-Rovinari pare să-i fi dat aripi lui Victor Ponta. Dacă până acum afilierea la Pro România era mai mult formală, fostul premiera început o campanie de recrutare de parlamentari, mizând în special pe social-democraţii nemulţumiţi de modul în care Liviu Dragnea conduce PSD-ul. JURNALUL NAȚIONAL susține că până să-şi ia revanşa împotriva lui Dragnea, Ponta are mai multe şanse să-i plătească nişte poliţe mai vechi lui Traian Băsescu. PMP-ul pare în pragul unui exod bine orchestrat către partidul lui Ponta.

La mijlocul lunii au creat vâlvă fotografiile în care apare fostul prim-ministru luând masa la un restaurant alături de fondatorul UNPR, Gabriel Oprea, alimentând speculaţiile privind apariţia unui nou partid capabil să răstoarne majoritatea din Parlament. Tot în aceeaşi perioadă, Băsescu recunoaşte public eşecul fuziunii din 2016 cu UNPR şi propune denunţarea fuziunii care era oricum contestată în instanţă de o grupare fidelă lui Oprea.

PSD are din nou majoritate alături de ALDE la Camera Deputaţilor, PSD a racolat trei parlamentari de la PMP, după ce Victor Ponta „transferase“ cinci social-democraţi în noul său partid, Pro România, constată ROMÂNIA LIBERĂ. Sursele citate susţin că Liviu Dragnea îşi doreşte să acopere cât mai repde pierderile cauzate de Ponta, pentru a fi sigur că moţiunea de cenzură anunţată de PNL nu va avea sorţi de izbândă. După „hemoragia“ provocată de Ponta, PSD pierduse majoritatea la Camera Deputaţilor. Acum, după ce l-a repatriat pe Valeriu Steriu, PSD are din nou majoritate la Cameră alături de ALDE, aşadar nu mai depinde de voturile UDMR sau ale minorităţilor naţionale. Iar la Senat, Dragnea şi Tăriceanu au o majoritate lejeră, deşi Ponta încearcă să mai rupă şi alţi parlamentari.

În PSD, cei care nu sunt în graţiile preşedintelui nu au nicio perspectivă. Contează doar criteriul fidelităţii. Dar dacă se formează un nou grup în Parlament care pune în pericol majoritatea, lucrurile se schimbă radical. Formaţiunea nou apărută pe scenă capătă mult mai multă putere pentru că poate înclina balanţa la legile importante sau la o moţiune de cenzură, afirmă ADEVĂRUL. Degeaba ai sute de voturi dacă îţi lipsesc două-trei in momentele cruciale. Deja majoritatea PSD-ALDE este pusă sub semnul întrebării, iar gruparea Ponta va deveni din ce în ce mai atractivă pentru pesediştii nemulţumiţi de actuala situaţie din partid. Dacă mai vin câţiva la Pro România, se va pune serios problema guvernării. Şi atunci, lucrurile vor deveni cu adevărat interesante.

Ultimele mișcări politice care au vizat plecarea unor parlamentari PSD înspre noua formațiune Pro România, inițiată de fostul premier Victor Ponta, dar și schimbările din PMP înspre formațiunea social-democrată au fost aspru criticate de liderul USR, Dan Barna. În opinia deputatului, citat de EVENIMENTUL ZILEI, aceste dovezi de „traseism politic” arată clar faptul că actuala clasă politică nu mai poate fi văzută drept acționând în interesul României. În plus, Dan Barna a criticat și situația politicii românești, având în vedere că Ponta pare să fi redevnit o sursă de speranță, când, în urmă cu doar câțiva ani, acest lucru nu părea posibil.

„Faptul că Victor Ponta pare, în aceste zile, din nou o speranţă este un element absolut tragic pentru politica din România“, a declarat Barna.

Să nu uităm că Victor Ponta, după ce a fost ca un frate cu Liviu Dragnea, a devenit principalul său dușman, comportîndu-se ca un acuzator de tipul celor cultivați de DNA și SRI. În ultimele 12 luni, prestația politică a lui Victor Ponta s-a redus la terfelirea și acuzarea fostului său camarad. Este această prestație o bază solidă și suficientă pentru a lansa un partid? COTIDIANUL susține că ne aflăm doar în fața unei operațiuni menite a colecta persoanele nemulțumite din PSD, cu deosebire a celor care au făcut parte din guvernul Ponta și nu s-au mai ales cu nici o dregătorie în sistemul de putere controlat de Liviu Dragnea.

Ponta a izbutit să cadă mereu în picioare, indiferent cu ce preț pentru alții. Principalul său program se reduce la o revenire la putere. Cultura economică (sau de altă natură) a lui Victor Ponta este extrem de precară. Este cam la nivelul caracterului său.


Comentarii

Serban Nicolae, protejatul lui Iliescu Ba as mai fute-n cur şi un EURO-gaozar cu fundul rosu de atata futut, cu coaie albastre şi cu stele galbene pe EURO-buci (de pildă pe POPO-Premierul Luxemburgului) - Juncker J.C., unde mi-esti?

31 mai 2018 8:40

@ Celui de dedesubt Mai, dar ești frustrat rău di tăt! Păcat! Altfel, par băiat educat și bine școlit la Spiru!

31 mai 2018 7:02

Adrian Năstase, nepotul mătușii Tamara din China Rectul jurnalist anonim de la Haznaua 3 a Varanului dă un titlu explodat nuclear acestui articol care e o adunătură de frânturi de știri evident favorabile cel puțin aparent PSD-ului pe care atât Varanul cât și lătrătorii pe sticlă propagandiști PSD de la Haznaua 3 le tot culeg de prin presa românească dubioasă. Ca să vezi și să nu crezi! Dezastru nuclear hipergalactic pentru Opoziție și numai de bine mersi despre PSD. Mă cac în adunătura voastră de firimituri de știri răsuflate, amărâților!

31 mai 2018 0:27

Serban Nicolae, protejatul lui Iliescu As fute-n cur un gaozar cu fundul rosu de atata futut. alupigus, unde esti?

30 mai 2018 23:05

a lu` pigus Ai dreptate baih...alupigus, fiu de parlamentar PSD de Teleorman !!! Da`...asta inseamna ca...tu ai fost primu` care-a "constatat" personal ...dimensiunea mare... ????

30 mai 2018 16:52

alupigus, fiu de parlamentar PSD de Teleorman Dragnea are pula mare si fute-n cur pe orisicare!

30 mai 2018 16:33

Lingau gaozar analfabet al lui Dragnea detectat 12:52

30 mai 2018 14:30

Sictirescu Ponta poate si trebuie sa ii racoleze pe cei 5% parlamentari PSD care pot vorbi gramatical si care oricum erau marginalizati pt ca nu erau din Videle, Teleorman.

30 mai 2018 14:27

Sictir Dobitocul de Ponta e in opozitie doar cu Dracnea!!! Ce politica pulimii faci Viorele? S-a terminat cu tine1Asa o prostie numai din capul tau poate iesi.

30 mai 2018 12:52

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.