Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Coaliţia PSD – ALDE dă semne că se clatină. Informaţii din presă arată că mutarea ambasadei României din Israel de la Tel Aviv la Ierusalim pune la încercare alianţa între Liviu Dragnea şi Călin Popescu-Tăriceanu. Discordiile din interior încep să se manifeste şi în exterior.

Cei doi preşedinţi încep să-şi pregătească partidele pentru alegerile prezidenţiale din 2019. Deocamdată, Dragnea tace mâlc şi nu anunţă dacă va candida el sau va susţine un alt membru al PSD. De funcţia de la Cotroceni pare interesat şi Tăriceanu şi nu ezită să se poziţioneze uneori de-a curmezişul deciziilor luate de aliaţii social-democraţi, afirmă JURNALUL NAȚIONAL. ALDE e împotriva măsurii prin care PSD vrea să-i silească pe românii din diaspora să justifice banii trimişi în ţară, iar, recent, s-a poziţionat împotriva deciziei Ministrului Educaţiei, Valentin Popa, de a acorda locuri finanţate de la buget în universităţi alese, se spune, pe sprânceană, fără a pune în balanţă criteriul performanţei universităţilor.

Ar mai fi şi problema Fondului Suveran de Investiţii, despre care Tăriceanu spune că trebuie folosit şi la construirea de autostrăzi şi infrastructură, deşi PSD speră ca banii din fond să ajungă şi la bugetul de stat. Potrivit unor informaţii neoficiale, Tăriceanu şi Dragnea nu se mai consultă înainte de a face declaraţii publice. Se zvoneşte că Tăriceanu însuşi face sondaje în teritoriu, prin filiale, şi conform prospecţiunilor, ar fi mai bine cotat decât Dragnea. Un fapt e cert. În istoria recentă a coaliţiilor guvernamentale, vecinătatea alegerilor prezidenţiale a însemnat şi destrămarea alianţelor politice.

PSD și ALDE găsesc însă și puncte de înțelegere. La începutul lunii aprilie, președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a readus pe agenda publică proiectul de lege privind autoritatea națională de interceptări, care ar urma să se afle sub control parlamentar, anunță EVENIMENTUL ZILEI. La câteva zile distanță, deputatul PSD Liviu Pleșoianu a depus patru proiecte de lege prin care directorii serviciilor secrete -SIE, SRI, SPP și STS- să ocupe funcția doar pentru 4 ani, iar șeful SRI să poată fi schimbat din funcție inclusiv la propunerea unei treimi dintre parlamentari și nu doar la propunerea președintelui României. Ca prin minune și pur întâmplător, în urmă cu o săptămână, majoritatea PSD-ALDE a dispus înființarea unei comisii parlamentare speciale pentru legile siguranței naționale.

Comisia specială care se va ocupa de modificarea legilor securităţii naţionale s-a întrunit, marţi, în prima şedinţă, pentru a fi aleşi preşedintele, vicepreşedinţii şi pentru a fi stabilit regulamentul de funcţionare, urmând ca Birourile Permanente reunite să aprobe prin vot atât componenţa, cât şi regulamentul de funcţionare. Preşedintele Comisiei de control al SRI Claudiu Manda a fost ales şi preşedinte al Comisiei speciale şi a anunţat că întrunirile vor fi „de regulă” publice, remarcă ADEVĂRUL. Printre membrii Comisiei se mai numără şi Ţuţuianu, Vlase, Căprar, Raeţchi şi Prişcă.

Pe de altă parte, GÂNDUL se întreabă: De ce nu vă interesează că guvernul vă ia pensiile? Este ca şi cum vă intră un hoţ în casă şi vă ia economiile sau un hacker vă lasă fără niciun ban şi banca nu vă despăgubeşte. La finalul anului trecut, în conturile noastre, ale angajaţilor, se adunaseră, în medie, 6.000 de lei pentru pensiile din pilonul II. 1 milion de români adunaseră dublul acestei sume. E mult? E puţin? Ca să vă răspundeţi la această întrebare, imaginaţi-vă că vă ia cineva această sumă din casă.



Comentarii

Apel la luciditate Taricene, om din familie buna, cat mai te intovarasesti cu taranoii din Teleorman?

26 aprilie 2018 13:00

solo Cu oamenii lui Dragnea, pe care nu-i duce mintea, la ce puteti sa va asteptati? Ati vazut cat de penibila a fost VIORICA Floricica la primirea sa de catre Bejamin Netanyahu? Habar -a avut ce sa-i raspunda. A facut un zgomot de capra piscata in fund, iar printre dinti a scos: Thank you, probabil ca nici cele doua cuvinte nu au fost articulate cum trebuie. Suntem de RUSINEA LUMII. Mai copii care sunteti plecati din tara, care mai sunteti in tara, nu-i lasati pe acesti nemernici sa-si bata joc de natia romana!

26 aprilie 2018 11:54

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.