Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Președintele Klaus Iohannis a dat aviz pentru urmărirea penală față de Ion Iliescu, Petre Roman și Gelu Voican Voiculescu, în dosarul Revoluției, anunță Administrația Prezidențială.

”Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a transmis vineri, 13 aprilie a.c., ministrului Justiției cererea de urmărire penală faţă de domnul Iliescu Ion, de domnul Roman Petre şi de domnul Voiculescu Gelu - Voican, pentru faptele ce fac obiectul dosarului penal nr. 11/P/2014 al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție – Secția Parchetelor Militare, sub aspectul săvârșirii de către aceștia a infracțiunii contra umanității, prevăzută de art. 439 alin. (1) lit. a), g), i) şi k) Cod Penal, cu aplicarea art. 5 Cod penal, urmând a se proceda conform legii, având în vedere solicitarea Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție, în temeiul prevederilor art. 109 alin. (2) teza întâi din Constituția României, republicată, ale art. 12 şi art. 18 din Legea nr. 115/1999, precum şi a celor reținute prin Deciziile Curţii Constituţionale nr. 93/1999, nr. 665/2007 şi nr. 270/2008”, se arată într-un comunicat emis vineri de Președinție.

Totodată, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație şi Justiție a fost înştiinţat cu privire la formularea acestei cereri.


Comentarii

Apel la luciditate Brian, visezi baiete. Kabala Revolutiei nu va fi cobdamnata niciodata.

13 aprilie 2018 21:59

Brian Swarran Ion Iliescu trebuie sa ajunga la puscarie macar 20 de ani exact ca Visinescu. De ce nu l-au condamnat pe Visinescu in timpul mandatului lui Iliescu?

13 aprilie 2018 21:17

Minerul cu lampasul Analfabetule de v, a cata oara sa-ti spun ca esti prost de dai in gropi?! Asa le zicea pe la noi prin sat celor care stiau sa citeasca, dar nu pricepeau ce citesc. Taranii erau la vremea aia mai destepti decat orasenii de astazi. Astazi le zice analfabeti functionali, din care cu cinste faci parte, mai V. Ghiolbanis, cum ii zici tu, nu da nicio aprobare. El a avizat cererea de urmarire penala facuta de procurorul general al Romaniei. E chiar asa de greu? S'apoi asa scrie la lege. Tu vrei sa traiesti inafara legii? Atunci poti s-o iei dupa Iliescu, tinandu-te cu el de mana, caci si asa face maine poimaine 89 de ani. Cat o mai trai?

13 aprilie 2018 17:47

v Este foarte bine ca sint anchetati cei numiti, dar cred ca ar trebuii multi mai multi anchetati si condamnati. In alta ordine de idei "teoretic" sintem toti egali in fata legii. De ce a trebuit aprobarea lui Ghiolbanis? Am impresia ca si asta este un "foc de paie", care se va stinge fara sa se intimple nimic, pt cei mentionati. Ceilalti vinovati, nici macar nu au fost citati, probabil se asteapta sa moara, iar cei care au suferit sa uite.

13 aprilie 2018 17:08

bijbok Batranul stalinist s-ar putea sa scape de parnaie murind. Petre Roman va ajunge la zbarna iar cu putin noroc va fi insotit de Gellu!

13 aprilie 2018 15:49

v, membru PSD Iliescu de fapt a mangaiat rezistacii din Piata Universitatii in Iunie 1990. Nu credeti minciunile sorosiste!

13 aprilie 2018 15:37

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.