Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Sunt într-un Uber, imobilizat în aglomerația corporatistă tipică dimineților din Pipera. La radio se poartă un dialog cu ascultătorii pe tema „dați sau nu pomană cerșetorilor”? Mă uit în jur și nu văd nici unul printre clădirile de birouri. Probabil că îi alungă paza, la fel cum fac la mall sau supermarket.

Ascult emisiunea. Unii sună să zică da, alții că ba, argumente pro și contra cu exemple de cerșetori „buni” sau „răi”. Cei pro-pomană au condescendența împăciuitoare a celor cățărați pe înalte poziții „morale”. Interesant totuși, parcă cerșetoria e o infracțiune, nu? Cei contra sunt îndârjiți și argumentativi, au în voce ceva din nesiguranța și tensiunea ereticului, generată de decalajul între ceea ce simt și ceea ce li se cere să creadă că e „bine”. Și mai interesant. Dar nu încerc ca tot omul să leg un dialog despre pomană cu șoferul care momentan stă... de pomană. Nu. Geek fiind, scot mobilul și încep să scriu la ceea ce va deveni articolul de față.

Eu unul sunt contra carității... față de necunoscuți (ezit fiindcă simt un pleonasm: poți arăta oare caritate față de cineva apropiat?). Dar nu mă simt tensionat precum „ereticii”. Nu simt nici aversiunea lor față de cerșetori; nu fierbe sângele în mine văzând „oameni cu două mâini și picioare care fug de muncă”, cum se exprima un ascultător. Dimpotrivă, îi înțeleg: există oportunitatea de a obține ceva cerșind, iar ei profită de asta. Nu-mi sunt într-atât de simpatici încât să-mi las pe copilul să circule printre ei după căderea întunericului, nici măcar pe un bulevard relativ bine luminat și patrulat de poliție. Dar cerșetorii îmi sunt ceva mai agreabili decât unii dintre concitadinii mai avuți, dacă e să-i judec după pungile cu resturi menajere și rahatul de câine cu care-mi umplu ei trotuarele în fiecare dimineață. Concitadini care probabil că în sinea lor se consideră superiori celor câțiva cerșetori din zonă, și între care se nasc uneori simbioze ciudate; de pildă, am un vecin care își hrănește câinele din gunoaiele lăsate în stradă de vecinii lui. Câinele rupe pungile, împrăștie resturile și mănâncă și el ce poate. Faptul se petrece după căderea întunericului; stăpânul câinelui are și el demnitatea lui? Probabil că se consideră unul din sufletele alea caritabile, de moment ce are grijă de un animal, nu?

Integral pe Republica



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.