Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Statul român se dovedește tot mai cheltuitor și nici nu vrea să schimbe cartea consumului. Dar oare cât timp mai pot fi sacrificate investițiile?


Stelian Muscalu, detaliază toate sectoarele: Prima parte a lunii vine cu un bilanţ general pe care îl facem asupra economiei. Avem datele de la începutul anului şi, vă spun sincer, ne dau frisoane cifrele pe care le-am văzut acolo. O singură lună analizată şi cheltuielile au luat cu mult faţa veniturilor. Chiar şi aşa, nu asta e cea mai mare problemă. Detaliem imediat toate sectoarele.

Trebuie să specificăm de la început că ceea ce analizăm acum este luna ianuarie care reflectă în mare parte cifre din decembrie. O să vedeţi că ajungem la partea de cheltuieli, mai ales cele cu personalul, unde încă nu putem vorbi de impactul majorărilor salariale pentru că aceste salarii mărite au fost plătite abia în februarie.

Şi nu extindem plaja foarte mult, vorbim despre majorările făcute doar pentru a păstra netul la acelaşi nivel ca în 2017. Legea salarizării o dăm puţin deoparte deşi a creat nişte anomalii, dar s-au văzut abia la început de februarie, vă spuneam, când s-au făcut plăţile pentru ianuarie.

Integral pe Digi24



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.