Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

O nouă lege, scrisă pe genunchi de parlamentari, le oferă pensii speciale aleşilor locali, deşi CCR a respins un proiect legislativ identic. În loc de explicaţii, PSD a fugit de răspundere, iar PNL s-a umplut de ridicol: iniţiatorul legi a greşit modul de calcul, astfel încât, dacă legea ar fi promulgată în forma actuală, edilii şi-ar putea cumpăra din pensia specială cel mult un meniu al zilei la o cantină de cartier.

Proiectul a fost depus de parlamentari din toate partidele, în afară de USR, și prevede pensii speciale pentru primari, viceprimari, preşedinţi de Consilii Judeţene şi secunzii lor, invocând faptul că „nivelul redus al pensiilor pentru limită de vârstă generează profunde inechităţi între pensiile primite de aceştia şi pensiile primite de unii subordonaţi ai acestora“. Pe de o parte, explică ADEVĂRUL, proiectul a fost iniţiat la presiunea liderilor din teritoriu, care sunt nemulţumiţi de faptul că senatorii şi deputaţii şi-au dat singuri pensii speciale, însă au uitat de aleşii din ţară. Parlamentarii le-au oferit primarilor dreptul de a-şi majora singuri lefurile, însă au rămas restanţi la capitolul „pensii speciale“.

Pe de altă parte, PSD şi PNL, partidele cu cei mai mulţi primari din ţară, încearcă să-i motiveze pe aleşii locali în perspectiva anului politic următor, când sunt programate două rânduri de alegeri: europarlamentare şi prezidenţiale. Numai că, în graba de a le face pe plac primarilor, parlamentarii au sfidat două decizii ale CCR prin care pensiile speciale pentru aleşii locali au fost declarate neconstituţionale. Iar asta în contextul în care majoritatea PSD-ALDE din Parlament susţine cu insistenţă că deciziile Curţii Constituţionale trebuie respectate.

PNL nu susţine proiectul de lege prin care li se acordă pensii speciale aleşilor locali, a declarat, marţi, vicepreşedintele PNL Laurenţiu Leoreanu, afirmând că partidul a recomandat deputaţilor care au semnat proiectul să îşi retragă semnătura, anunță GÂNDUL. „(...) A fost iniţiativa unui grup mic de colegi. PNL nu va susţine acest lucru. Considerăm că nu este oportun şi România are alte probleme în acest moment“.

Președintele Senatului și al ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, marți, la Parlament, că el nu este în favoarea pensiilor speciale "în general" și că sistemul de contributivitate trebuie să prevaleze, anunță ROMÂNIA LIBERĂ. "Există categorii care, după părerea mea, au în mod justificat nevoie de pensii speciale cum e zona justiţiei. Nu sunt în favoarea pensiilor speciale în general. Cred că sistemul de contributivitate trebuie să fie cel care să prevaleze în general. Orice propunere legislativă este însoţită întotdeauna de o justificare, de o notă de fundamentare. Nu am citit încă proiectul de lege. Îl voi citi şi mă voi pronunţa atunci. De principiu, v-am spus care este părerea mea acum", a explicat Călin Popescu Tăriceanu.

Și fostul președinte al țării, senatorul Traian Băsescu, s-a pronunţat marţi împotriva oricărei pensii speciale, precizând că nu crede că va fi susţinută iniţiativa legislativă depusă la Camera Deputaţilor prin care se propune acordarea unei indemnizaţii aleşilor locali pentru limită de vârstă,potrivit AGEPRES. "Personal, nu cred că va fi susţinut. Nu ştiu proiectul, sincer. Dacă aţi observat, noi am dat foarte multă libertate parlamentarilor noştri în acţiune, dar nu ştiu ca parlamentarii noştri să fi semnat", a declarat Băsescu, la Palatul Parlamentului. El a explicat că pensiile speciale nu sunt rezultate din contribuţia la sistemul de asigurări sociale.

În timp ce politicienii se preocupă de pensile lor speciale, efectele revoluției fiscale încep să se vadă iar salariile să scadă. GÂNDUL anunță în luna ianuarie câştigul salarial mediu brut pe economie a fost în ianuarie de 4.143 lei, iar câştigul salarial mediu nominal net a fost de 2.484 lei, în scădere faţă de luna precedentă cu 145 lei (-5,5%), informează INS. În sectorul bugetar s-au înregistrat creşteri ale câştigului salarial mediu net faţă de luna precedentă ca urmare a aplicării prevederilor legale pentru personalul plătit din fonduri publice, astfel: administraţie publică (+3,2%), sănătate şi asistenţă socială (+2,6%), respectiv învăţământ (+0,9%).

Însă angajații din sectorul de extracţie a petrolului brut şi a gazelor naturale au fost plătiți în ianuarie cu 50% mai puțin decât în decembrie 2017, cei din zona fabricării produselor de cocserie și a produselor obținute din prelucrarea țițeiului au avut lefuri mai scăzute cu 36,8% iar salariații care activează în sectorul servicii anexe extracţiei, extracţia cărbunelui superior şi inferior, alte activităţi extractive, intermedieri financiare (cu excepţia activităţilor de asigurări şi ale fondurilor de pensii) au încasat salarii mai mici cu până la 31%, conform datelor furnizate de Institutul Național de Statistică, citate de COTIDIANUL.

Scăderi între 15,0% şi 18,5% s-au consemnat în depozitare şi activităţi auxiliare pentru transport, producţia şi furnizarea de energie electrică şi termică, gaze, apă caldă şi aer condiţionat, industria metalurgică, silvicultură şi exploatare forestieră (inclusiv pescuit şi acvacultură), tranzacţii imobiliare, fabricarea calculatoarelor şi a produselor electronice şi optice, fabricarea altor mijloace de transport.

Diminuări între 10,5% şi 14,5% au avut loc în tipărirea şi reproducerea pe suporturi a înregistrărilor, fabricarea hârtiei şi a produselor din hârtie, fabricarea produselor farmaceutice de bază şi a preparatelor farmaceutice, cercetare-dezvoltare, fabricarea produselor din tutun, fabricarea substanţelor şi a produselor chimice, activităţi auxiliare intermedierilor financiare, activităţi de asigurare şi fonduri de pensii.

În același timp, constaă ANTENA3, preţurile cresc încontinuu, iar inflaţia a ajuns luna trecută la cel mai mare nivel din iunie 2013. Inflaţia a urcat în februarie la 4,7% faţă de februarie 2017, iar faţă de ianuarie 2018 creşterea este de 0,3%, informează Institutul Naţional de Statistică. Rata medie a preţurilor de consum în ultimele 12 luni (martie 2017 – februarie 2018) faţă de precedentele 12 luni (martie 2016 – februarie 2017), calculată pe baza IPC, este 2,1%. Determinată pe baza IAPC, rata medie este 1,6%. Creşterile de preţuri sunt de 3,74% la mărfurile alimentare, de 6,27% la mărfuri nealimentare şi de 2,92% la servicii.

USR susţine că datele publicate marţi de Institutul Naţional de Statistică confirmă dezastrul economic al guvernării PSD-ALDE, adăugând că aceste date sunt şi mai îngrijorătoare în contextul vizitei reprezentanţilor FMI, care s-au întâlnit cu Comisia de buget-finanţe din Parlament, arată GÂNDUL.

„Revoluţia fiscală a fost o bătaie de joc la adresa românilor care au crezut în promisiunile PSD-ALDE de majorare a salariilor. Faţă de ianuarie 2017, salariul mediu nominal net a crescut în ianuarie 2018 cu 8%, dar salariul real are o creştere de doar 3,5%. Restul a fost înghiţit de inflaţie ca urmare a politicilor fiscale haotice, ceea ce înseamnă că românii vor avea o putere de cumpărare mai mică”, a declarat preşedintele USR, Dan Barna.

La începutul lui 2017, când PSD s-a instalat la guvern, rata inflației a fost de 0%. Creșterea inflației a anihilat complet majorările salariale de 3-4% rezultate din trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat la începutul acestui an. ADEVĂRUL arată că astfel că  românii au început anul 2018 mai săraci, arată arată cele mai recente date publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). După implementarea revoluţiei fiscale, ei s-au trezit şi cu mai puţine venituri în buzunare, dar au plătit şi preţuri mai mari. Oficialii susţin că tocmai majorările salariale date de ei au dus la creşterea preţurilor, dar că majorările salariale nu vor fi anulate prin inflaţie.

Însă liderul PSD, Liviu Dragnea, nu a dorit să comenteze datele INS publicate ieri. „Aștept întâi să văd ce reacție are guvernul, după care o să vorbesc și eu”, a spus Dragnea, la Palatul Parlamentului.



Comentarii

Dr.Houoooooooo Din 2016.....dupa ce ca nu vi s-a "aratat" nicio..previziune, labaralilor, tooooot insistati ??? Huoooooooooo...!!!!

15 martie 2018 10:52

v munciti fraierilor. Cand ma fac mare o sa fiu parlamentar PSD si o sa am palat ca al lui Dragnea

14 martie 2018 17:21

victor Nerusinare pe fata. Numai un popor prost poate suporta asa ceva.Deasemenea numai in fata unui popor prost pot unele categorii sa-si permita acordarea unor salarii ,privilegii ,sporuri si pensii nesimtite.

14 martie 2018 16:06

Lingaul Concluzia corecta este ca numai idiotii si tampitii care au muncit nu au pensii si salarii speciale .Cred ca cuvantul asta ,special, a fost inventat de hoti ,smenari si scursurile sociale.Ce e aia "special "cand contributia fiecaruia trebuie sa stea la baza calcularii pensiilor.

14 martie 2018 13:58

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.