Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Zilele lui Liviu Dragnea la şefia PSD sunt numărate. Ultimele semnale venite de la nivel înalt arată că dosarele pe care le are preşedintele social-democraţilor atârnă ca o piatră de moară pentru viitorul său politic. Mai ales problemele legate de controversata firmă Tel Drum sunt foarte atent monitorizate la Bruxelles, în cadrul Parlamentului European, instituţie de la care a şi venit o reacţie care anunţă începutul sfârşitului pentru liderul PSD.   

Asta susţine deputatul PNL, Ovidiu Raețchi, care a afirmat într-un comunicat de presă, citat de EVENIMENTUL ZILEI, că pe fondul unor atacuri vădit politice din PSD asupra justiției, statutul României în cadrul Uniunii Europene se deteriorează. „Nu se poate ca PSD să sacrifice destinul european al României pentru câteva dosare ale lui Dragnea...”, a firmat acesta, comentând situația în care se află țara noastră după ce scandalul pe Legile Justiției au deschis o adevărată Cutie a Pandorei.

„Semnalele pe care le primim de la nivel european în ultima vreme sunt alarmante. Și tot mai numeroase. Faptul că președintele Comisiei pentru Afaceri Europene din Bundestag cere Comisiei Europene să nu ridice MCV și să declanșeze procedura de activare a Articolului 7 în cazul României — suspendarea dreptului de vot în Consiliul UE pentru un stat membru - dacă vor continua atacurile asupra justiției este deosebit de grav“.

Marele plan al PSD pentru Congres a fost deconspirat de un „greu“ al partidului, susține COTIDIANUL. Organizația județeană a PSD Constanța, condusă de Felix Stroe, transmite către centru mesajul de sprijin necondiționat pentru președintele partidului Liviu Dragnea la congresul din luna martie, deși congresul nu va avea rolul să îl reconfirme în funcție. Scopul congresului va fi, de fapt, adoptarea unei rezoluții în care PSD va cere structurilor Ministerului Public, serviciilor secrete, structurilor din Ministerul de Interne și altor instituții să nu mai acționeze în afara cadrului constitutional.

Congresul extraordinar al PSD, convocat la insistenţele lui Liviu Dragnea, va avea trei mize: mazilirea unor vicepreşedinţi care nu-i sunt loiali liderului PSD, ridicarea interdicţiilor pentru social-democraţii cercetaţi penal şi acordarea unui vot de încredere, simbolic, pentru Liviu Dragnea, care oricum nu poate fi dat jos, au declarat surse politice pentru ADEVĂRUL. Mazilirea opozanţilor lui Liviu Dragnea este principala miză a Congresului extraordinar al PSD, programat la mijlocul lunii martie.

Mai exact, schimbarea unor vicepreşedinţi în care Liviu Dragnea nu (mai) are încredere. Potrivit unor surse din partid, printre cei căzuţi în dizgraţie se numără Nicolae Bănicioiu şi Ionuţ Vulpescu, foşti miniştri în guvernarea Ponta, care au rămas foarte apropiaţi de fostul premier, aflat acum în război deschis cu Liviu Dragnea. Un alt vicepreşedinte care va fi trecut pe linie moartă în partid este Georgian Pop, fost preşedinte al Comisiei pentru controlul SRI din Parlament, funcţie care acum îi aduce ghinion: Liviu Dragnea îl suspectează că e prea apropiat de serviciile de informaţii.

Nici fostul premier Mihai Tudose nu este sigur că va rămâne vicepreşedinte al partidului. Deşi, prin demisia de la Palatul Victoria a scutit partidul de o nouă moţiune de cenzură împotriva propriului Guvern, deci de o nouă lovitură de imagine după modelul Grindeanu, surse din PSD susţine că Liviu Dragnea „nici nu a uitat, nici nu a iertat“ răzvrătirea lui Tudose, drept urmare vrea să-l lase fără nicio funcţie de conducere.

De asemenea, preşedintele executiv al PSD, Niculae Bădălău, cel care l-a susţinut pe Tudose în războiul cu Dragnea, va fi mazilit. „51 la sută aş înclina să nu mai candidez, ţinând cont de vârstă, am 57 de ani“, a anunţat Niculae Bădălău, ştiind că, fără susţinrea lui Liviu Dragnea, oricum nu poate rămâne omul numărul doi în partid. „ Bădălău se alintă“, l-a impulsionat amicul său Codrin Ştefănescu, secretarul general adjunct al PSD, aflat şi el pe lista indezirabililor.

Ecaterina Andronescu şi Doina Pană ar putea fi excluse şi ele din rândul vicepreşedinţilor. Vicepreşedinţii PSD fac parte din Biroul Permanent şi din Comitetul Executiv, structuri unde se tranşează dispute politice, cum s-a întâmplat recent în cazul Dragnea-Tudose. Deci Liviu Dragnea îşi va instala oameni fideli în funcţiile de vicepreşedinţi, încercând astfel să-şi securizeze fiecare vot în cazul unei noi răscoale în partid.

Liviu Dragnea a confirmat, răspunzând la întrebarea unui jurnalist, că la congresul extraordinar al PSD va solicita și reconfirmarea lui în funcția de președinte al partidului, anunță ROMÂNIA LIBERĂ. Pe de altă parte, la acest congres ar urma să se elaboreze și să se aprobe poziția PSD în câteva chestiuni de actualitate ale societății românești, a precizat Liviu Dragnea. Congresul extraordinar al PSD ar urma să se desfășoare în luna martie.

Deputatul independent Remus Borza a vorbit, la DC NEWS, despre motivele pentru care liderul PSD Liviu Dragnea a convocat un Congres extraordinar al PSD. „Liviu Dragnea este văzut acum atotputernic, are pe toată lumea la picioare, toţi greii din partid au pupat inelul, a fost şi lista cu semnăturile, toţi miniştrii sunt ai lui, 57% din primari sunt ai PSD, 28 de preşedinţi de consilii judeţene sunt de la PSD, toate instituţiile cheie sunt ale lui - Curtea de Conturi, ANCOM, Avocatul Poporului, ANRE etc. Atunci el a zis că acum este momentul să le rupă definitiv gâtul opozanţilor pentru că există astfel de disidenţe în PSD“, a declarat Remus Borza.

Un Congres extraordinar al PSD pare a-l favoriza pe Liviu Dragnea în condiţiile în care contestatarii săi din partid sunt încă debusolaţi după eşecul taberei Bădălău-Tudose. Însă, amintește JURNALUL NAȚIONAL, istoria recentă a partidului arată că deseori pronosticurile iniţiale au fost răsturnate, iar „sforarii” care se credeau stăpâni pe situaţie au fost păcăliţi de alţii mai dibaci în a aduna voturi prin negocieri. Congresele PSD s-au dovedit o ruletă rusească încheiată prin devorarea învinşilor.

Pe CHESTIONARUL ZIARE.RO vă invităm să vă spuneți opinia: Credeți că Liviu Dragnea va fi reconfirmat în funcția de președinte al PSD?


Comentarii

alupigus Dragnea are pula mare si fute-n cur pe orisicare! Cu respect, Paulus

20 februarie 2018 1:19

analistu` perfect @ Refugiatule, pt ca te faci ca nu stii, iti spun io de ce voteaza lumea cu PSD si ALDE ! Pt ca intotdeauna , cei de centru-stanga, ii reprezinta politic si cresc veniturile celor multi si amarati, pt ca si acestia sa poata trai ! Si acestia sa-i mai dea voturile inc-o data !!! Adica ...procedeaza exact invers decat cei de dreapta (recte : PNL, PMP ori si mai rau USR !) care fac legi prin care banii tarii ajung la multinationale, mari asfaltatori ori marii retaileri ! Pt ca si acestia sa-si mai cumpere cate-un Porche, Ferrari ori Bentley...in plus fata de cale pe care deja le au ! Si acestia cer voturile celor multi, dar numai din varfu` buzelor, ca altfel e sigur ca nu vor da nimic celor saraci ! Doar....vorbe !!!

19 februarie 2018 17:51

@Refugiata Stii de e vezi tu lucrurile asa, dragutza? Te-ai refugiat ne f... cine stie pe unde si tot ne f.. ai ramas! Daca nici macar PDL nu te-a convins, iar PNL te-a lasat neterminata, inseamna ca singura speranta ti-a ramas la USR. Nenorocirea este ca astia, dupa ce ca-s putini, le fac pe toate contra naturii. Asa e naturelul lor LGBT-ist. Asa ca, fetico draga, intoarce-te tu frumos acasa, fa o leaca de turism montan si poate ai norocul sa dai peste un cioban statut. Nu te uita ca-i pesedist, sau ce s-o mai nimeri, si n-o sa-ti mai zboare mintea la politichie cate zile vei avea !!!

19 februarie 2018 17:25

Fost liberal, niciodata pesedist si crancen antifesenist Mai baieti, mai usor cu pianul pesedist, ca a fost hult mai greu cel basisto-macovist, din care ati iesit voi ca icrele din pestoaica! Mai bine ati folosi pentru orientare busola interesului national, care, in ultima instanta, este si cel personal al fiecaruia dintre voi. Busola asta, data naibii de sensibila, nu vine insa pe feisbuci, de unde va imbibati voi cu manipulare si iluzii mondialiste. Priviti mai degraba spre Polonia, Ungaria si Cehia, care au inteles mai repede decat noi jocurile care se fac pe spinafrea naivilor. Din intamplare, sunt tarile in care taica Soros este primit cu injuraturi si chiar cu pietre.

19 februarie 2018 13:54

Refugiatu Eu nu înțeleg cum poate un membru PSD să fie un membru.. PSD! Doar dacă primesc ceva ciolan. Nu e clar ca România e un stat eșuat, si la asta au colaborat frateste PSD si PDL, partial pnl? Cum poate cineva integru sa sprijine un partid care a tinut România în mocirlă de 70 de ani?

19 februarie 2018 11:01

Eu mi-s Dracnea Si am pula mare/ Si fut in cur pe orisicare. Na, crapati ma de ciuda!

19 februarie 2018 11:00

Gicu PSD, partid de penali, hoti si lingai. Fara demnitate si curaj.Bine va face...

19 februarie 2018 10:17

Viorel Vai de tzara condusa de hotzi care vor sa calareasca si slabeasca justitzia...Tu, popor prost lasat sa fi furat data viitoare MERGI LA VOT...

19 februarie 2018 10:10

agenturili straine Bre Raetchi, in PSD voteaza numa` PSD-istii ! Ce-i "bagi in seama" pe aia de la Bruxelles ?

19 februarie 2018 9:43

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.