Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Compania de construcţii Euro Construct Trading ’98 din Bucureşti a intrat în insolvenţă la propria cerere, potrivit unei decizii de ieri a Tribunalului Bucureşti. Compania motivează cererea de intrare în insolvenţă prin faptul că beneficiarii lucrărilor pe care le-a realizat nu au plătit serviciile, unii chiar şi la mai bine de trei ani de la finalizarea lucrărilor.

„Motivul pentru care societatea s-a văzut nevoită să apeleze la această prevedere legală în vigoare (procedura insolvenţei – n. red.) îl reprezintă criza de lichiditate pe care societatea o traversează din semestrul II din 2017 şi care a fost generată de neîncasarea la timp a sumelor datorate către societate din partea beneficiarilor lucrărilor pe care societatea le-a executat până în prezent”, spun reprezentanţii Euro Construct Trading ’98.

În 2016, compania a avut afaceri de 257 de milioane de lei, potrivit informaţiilor de pe site-ul propriu, iar numărul mediu de angajaţi a fost în acelaşi an 900. Afacerile au fost în scădere cu 20% faţă de 2015. Profitul companiei în 2016 a fost aproximativ 16 milioane de lei, după cum se arată pe site-ul Ministerului de Finanţe, în uşoară creştere faţă de anul anterior.

Euro Construct Trading ’98 este controlată de Dan Beşciu şi Sorin Vulpescu. Cei doi oameni de afaceri sunt şi patronii restaurantelor Golden Blitz din Capitală.

Integral pe Ziarul Financiar



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.