Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Există o elita intelectuală în orașele mici ale României. Sunt oameni care, cu mari eforturi și luptând cu grele moșteniri comportamentale, reușesc să cristalizeze curente locale de gândire. Ei fac orașele lor să trăiască spiritual și intelectual, nu doar să supraviețuiască mediocru și, eventual, să prospere economic. Nutresc un respect special pentru membrii acestor elite.

Mulți dintre ei sunt parte a unor universități de importanță locală. Ei au de luptat în sânul universității lor cu ceea ce eu numesc, voit peiorativ, „intelectuali provinciali”, indivizi care profită de pe urma titlurilor universitare obținute pe nedrept pentru a-și consolida poziția în societatea locală și pentru a beneficia de avantaje materiale meschine. Al doilea front pe care trebuie să lupte aceste reale elite locale este la nivel național: cu mentalitatea potrivit căreia universitățile mici, din provincie, ar fi niște penibile gherete de imprimat diplome, dar şi, om cu om, cu mandarinii academici, adesea inferiori lor. Da, penibilii „intelectuali provinciali” de care am vorbit mai sus, care dețin puterea administrativă în unele dintre aceste universități, au făcut totul pentru a le transforma în gherete de imprimat diplome. Ar fi însă o eroare majoră să milităm pentru distrugerea acestor universități doar pentru că, temporar, unele sunt conduse de pigmei intelectuali care, în loc să se concentreze pe misiuni realizabile, de importanță locală, își asumă misiuni intergalactice, la concurență cu Harvard sau Oxford… Tot aşa cum ar fi o eroare majoră să judecăm adevăratele elite locale prin prisma evaluărilor făcute de mandarinii sistemului, pentru că adesea, aşa cum spuneam, aceşti mandarini par că deţin pârghiile puterii administrative dar nicidecum superioritatea intelectuală.

Integral pe Contributors.ro



Comentarii

@ victor Citește și tu articolul integral, apoi vei putea trage o concluzie. Dă clic pe Cotributors.ro, acolo unde spune sursa, autor, acolo unde e scris cu albastru, apoi vei ajunge pe pagina articolului ziarului respectiv unde găsești articolul integral. Suces!

8 februarie 2018 22:50

victor care este apelul?

8 februarie 2018 11:53

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.