“ Eu sunt împotriva curentului #metoo, mi se pare o mare prostie şi ştiu şi de unde a început, e o răzbunare politică. Nu luăm că e mult de spus. Aşa cred eu, în orice caz. Ce m-a amuzat foarte tare (…. ) la Globurile de Aur e că au venit toate actriţele îmbrăcate în negru, c-au zis că e şmecherie, ţinem doliu pentru victimele abuzului sexual, dar ţâţele erau p-afara, înţelegi ce zic … E o ipocrizie mult prea mare în lumea asta …”
În interviul acordat MEDIAFAX şi Gândul.info, actriţa Carmen Tănase a vorbit despre valorile în care crede ““Libertatea mea stă în faptul ca nu poate sa mă cumpere nimeni cu nimic (… ) şi mă mândresc cu asta.”
S-a oferit însă să facă puşcărie preventiv pentru ca nu înţelege nimic din cerinţele formularului 600, că sigur va greşi când va completa fişa fiscală şi vrea să scutească autorităţile să consume bani şi hârtie cu notificări.
Redăm intergral interviul acordat agenţiei MEDIAFAX şi Gândul.info de actriţa Carmen Tănase.
Reporter: În ce stă puterea ta?
Carmen Tănase : Mamă…mi-ai dat la temelie din prima…În ce stă puterea mea?
Da.
În primul rând nu ştiu dacă am atâta putere. Habar n-am, dar aia câtă e, cred ca stă într-o coloana vertebrală încă dreaptă, deşi a mea personală e destul de strâmbă din cauză de scolioza dorso lombara, dar aia morală încă încerc să o păstrez cât pot de dreaptă şi nu e foarte uşor şi atunci lupta asta dintre ce vreau eu şi ce primesc din afară probabil îmi dă o anume putere. Zic. Dacă ea e putere, nu ştiu.
În ce stă frumuseţea ta?
N-am. Pe bune , hai că se vede fraţilor, nu mai e cazul! Înainte era cazul că eram şi eu mai tânără şi stă în gene probabil , în mama şi în tata. Dacă te referi la cea fizică. Acuma nu mai e cazul. Acuma, s-a dus! Pa!
Integral pe Gândul
Comentarii
abuzator Tatele ca tatele, da`.....banii pe care-i cer "unele abuzate" ....???
19 ianuarie 2018 16:21
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.
Te-ar mai putea interesa și...
OSCAR 2019. Nominalizările pentru Cea mai bună actriță în rol secundar
22 februarie 2019 18:04Filmul „Moromeţii 2”, în topul nominalizărilor la premiile Gopo
22 februarie 2019 17:59Nicolae Botgros, dirijor: „La noi nu se uită nimeni din Guvern“. Ce ar face artistul dacă ar fi ministrul Culturii
22 februarie 2019 17:48Premiile Senatului și nominalizările pentru Premiile Galei UNITER 2019
22 februarie 2019 12:52Săptămâna Modei de la Milano - Prezentarea casei Fendi, un omagiu adus designerului Karl Lagerfeld
22 februarie 2019 9:14Ziarele de astăzi
Dragnea pierde controlul CCR! Decizia Curții Constituționale este definitivă!
O nouă lovitură pentru Guvern și Parlament, după ce CCR a declarat neconstituționale mai multe dispoziții dintr-o lege importantă de la Ministerul Justiției. Dragnea pare să fi pierdut controlul CCR în ultima perioadă,...
Editorial
Cum a ajuns anticorupţia magnetul din Macondo
Între noi, ziariştii – continui – ştim că mulţi dintre magistraţi au dublă comandă. Şi cu roba, şi cu Secu’. Vreo patru explodează. Îi simt. Nu mă pot abţine. Mi-am format nasul. Îi recunosc din prima. Ca vânător...