Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor (PNGD) a fost finalizat şi urmează ca Hotărârea de Guvern care aprobă acest document să fie adoptată săptămâna viitoare, după care va fi înştiinţată Comisia Europeană (CE) pe acest subiect, a declarat ministrul Mediului, Graţiela Gavrilescu, în cadrul dezbaterilor din comisiile reunite de buget-finanţe din Parlament, cu ocazia avizării bugetului instituţiei pe anul 2018.

"Condiţionalitatea ex-ante pe deşeuri ar fi trebuit să fie îndeplinită de România, dar din păcate ministrul Mediului, Apelor şi Pădurilor, azi ministrul Mediului, a plecat de la guvernare, a venit altcineva în locul meu care fix a blocat Programul Naţional de Gestionare a Deşeurilor, iar din luna mai şi până astăzi, practic noi tocmai am reuşit să-l scriem. Astăzi (joi, 14 decembrie 2017, n.r.) a ieşit din Guvern către ministerele avizatoare Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor. Astăzi i-am informat pe colegii mei la şedinţa de Guvern şi am suportul tuturor ca săptămâna viitoare să aprobăm HG-ul de aprobare a acestui Plan, care înseamnă şi condiţionalitate ex-ante. O altă procedură de infringement pentru care am fost trimişi în judecată la Comisia Europeană şi pentru care am plăti pe zi de întârziere între 2.000 şi 110.000 de euro. Dar pentru că Ministerul Mediului, prin ministrul Mediului, reuşeşte să finalizeze Planul Naţional de Management şi Guvernul să-l aprobe şi condiţionalitatea ex-ante va fi îndeplinită şi vom notifica Comisia Europeană, vom termina procesul. Prin Planul Naţional de Gestionare a Deşeurilor vom lansa de la 1 ianuarie şi conştientizarea şi informarea privind colectarea selectivă, astfel încât cei care colectează deşeuri să nu se mai ducă la aşa-zisele depozite de gunoi, ci să putem să reciclăm în totalitatea produsele şi la groapă să ducem decât deşeul umed şi noi să ne păstrăm resursele naturale", a spus Gavrilescu.

Integral pe Capital



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.