Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Guvernul a aprobat proiectul de buget pentru anul 2018, unde a supraestimat veniturile din TVA cu peste trei miliarde de lei și a subevaluat necesarul de cheltuieli de asistență socială cu circa patru miliarde de lei. Și mai bizar este că, deși pesediștii nu contenesc să acuze și să critice existența „statului paralel”, instituțiile de forță au primit bani în plus față de sumele alocate în acest an.

Calendarul dezbaterii și adoptării bugetului pentru anul viitor a fost stabilit în ședința de joi a Birourile Permanente Reunite ale Camerei Deputaților și Senatului. Astfel, termenul depunerii amendamentelor la proiectul de buget de către parlamentari este până luni de marţi începând dezbaterile în comisii, iar votul final este programat într-o şedinţă comună a Legislativului, care va avea loc pe 21 decembrie, anunță ADEVĂRUL.

Ministrul Finanțelor Publice, Ionuț Mișa, a declarant că proiectul bugetului de stat pentru 2018 este construit pe o creștere economică de 5,5 %, un curs mediu de 4,55 de lei pe euro și câștig mediu salarial lunar de 2.614 lei. Conform ministrului Finanțelor, "deficitul bugetar cash este estimat la 2,97 % din PIB, în timp ce deficitul ESA este 2,96% din PIB, cu o încadrare astfel în ținta de deficit bugetar de sub 3% din PIB, potrivit Tratatului de la Maastricht". "În proiectul de buget sunt prevăzute resursele necesare pentru majorările salariale potrivit calendarului stabilit prin legea salarizării unitare și angajamentul creșterii punctului de pensie cu 10%", a spus Mișa, citat de ROMÂNIA LIBERĂ.

Dar Guvernul Tudose a supraestimat veniturile din TVA cu 3-4 miliarde de lei și a subevaluat necesarul de cheltuieli de asistență socială cu circa 4 miliarde de lei, susține Ionuț Dumitru, președintele Consililui Fiscal într-o opinie legată de construcția bugetului pe 2018, anunță COTIDIANUL. „Aceste elemente sunt suplimentate de riscurile aferente scenariului macroeconomic utilizat în construcția bugetară, a căror balanță Consiliul fiscal o evaluează drept înclinată în sensul unor evoluții mai puțin favorabile decât cele preconizate, precum și de cele de nerealizare a veniturilor de capital excepționale luate în calcul.

Toate acestea indică drept extrem de probabilă eventualitatea unui deficit care să depășească semnificativ ținta asumată și deci nivelul de referință de 3% din PIB aferent brațului corectiv al Pactului de Stabilitate și Creștere (PSC) și, pe cale de consecință, nevoia de măsuri discreționare suplimentare de natura creșterii veniturilor și/sau de reduceri de cheltuieli pentru menținerea deficitului bugetar la nivelul țintei asumate, deja neadecvate din perspectiva regulilor fiscale naționale și europene”, se spune în document.

De altfel și Consiliul UE pentru Afaceri Economice şi Financiare a constatat că România nu corectează "devierea semnificativă" de la obiectivele bugetare pe termen mediu, cerând imperativ Bucureştiului să adopte până pe 15 aprilie 2018 măsuri de ajustare, anunță GÂNDUL. "Pe 5 decembrie 2017, Consiliul UE a adoptat o decizie prin care constată că România nu a adoptat măsuri concrete pentru corectarea devierii bugetare semnificative.

A fost emisă o nouă recomandare, revizuindu-se recomandarea adresată deja României în cadrul «procedurii privind devierea semnificativă». România este responsabilă de o deviere semnificativă de la soluţia de ajustare stabilită pentru atingerea obiectivelor bugetare de termen mediu", anunţă Consiliul Uniunii Europene într-un comunicat postat pe site-ul instituţiei.

În mod bizar, constată NAȚIONAL, în 2018 vor fi favorizate SRI, SIE și STS – instituții care beneficiază de bugete majorate. Guvernantii PSD echivalează probabil aceste servicii cu instituțiile de cultură si or crede că ”statul paralel” se bazează pe ministerele Transporturilor, Muncii și Mediului, de exemplu, care primesc toate trei bugete mai mici decât cele alocate în 2017. Necaz care ocolește Înalta Curte de Casație și Justiție care, prin proiectul de buget, primește 128 de milioane de lei – sumă mai mare cu 29% față de  2017.

Iar cum contractele deja încheiate cu americanii trebuie și ele onorate, MApN-ul a primit și el o majorare – un buget mai mare cu 11 procente, mai exact. Dat fiind războiul purtat cu șefa DNA, actuala putere și-a strâns tot curajul și nu a scos nicio para în plus pentru această instituție, al cărui buget pe 2018 stagnează la nivelul actual.



Comentarii

Sex anal Ce au in comun: Adrian Nastase, Robert Negoita, Serban Nicolae si P$D?

9 decembrie 2017 14:37

Serban Nicolae Vad si fac mult sex anal.

9 decembrie 2017 13:07

Apel la luciditate Draknea a numit 2 premieri ofiteri acoperiti ai statului paralel. Nu cumva si Draknea e ofiter acoperit? Cine l-a obligat sa puna exact securisti cand putea sa numeasca civili?

8 decembrie 2017 22:04

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.