Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

De data aceasta, zarurile nu au mai căzut la fel de norocoase de partea președintelui PSD Liviu Dragnea. La nivel oficial, toți pesediștii jură că sunt trup și suflet cu și lângă Liviu Dragnea. Când rămân singuri însă mulți social-democrați scot cazmalele și sapă cu sârg la groapa mult iubitului și apăratului președinte.

Liviu Dragnea este, oficial, urmărit penal de DNA în dosarul Tel Drum, pe numele lui procurorii DNA formulând cinci capete de acuzare. Şeful PSD este acuzat de constituirea unui grup infracţional organizat, de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false pentru obţinerea frauduloasă de fonduri europene, dar şi de abuz în serviciu, anunță ROMÂNIA LIBERĂ. Procurorii susțin că Dragnea este liderul unui grup infracțional organizat, înființat în 2001, care a atras bani publici și europeni prin licitaţii trucate. Acuzații profitau de câștiguri dar nu uitau să contribuie și la finanțarea PSD.  Dosarul se bazează pe o sesizare a OLAF (Oficiul European Antifraudă).

CURENTUL amintește că liderului PSD i s-a adus la cunoștință că are 5 capete de acuzare: două de abuz în serviciu, două de fraudă cu fonduri europene și una de grup infracțional organizat. Prejudiciu: 21 de milioane de euro. În acest dosar sunt urmărite penal alte opt persoane, între care reprezentanţi ai firmei Tel Drum. Dragnea are deja o pedeapsă de doi ani de zile cu suspendarea, în dosarul fraudării referendumului din 2012 și este urmărit penal pentru abuz în serviciu într-un alt dosar.

În plus, procurorii anticorupţie au în lucru două dosare privind firma Tel Drum, în primul dintre ele fiind începută urmărirea penală pe numele companiei, în calitate de persoană juridică, în timp ce al doilea vizează faptele liderului PSD, Liviu Dragnea, din perioada în care era preşedinte al CJ Teleorman, anunță GÂNDUL.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat, iei, că respinge categoric toate acuzaţiile. „Ceea ce spun de ani de zile - că nu am legături financiare, patrimoniale cu acea societate comercială – menţin”, a declarat Dragnea. ”Categoric nu mă simt vinovat. Nu am constituit niciodată un grup infracțional”, s-a apărat liderul PSD, la ANTENA3. În context, el a afirmat că nu s-a gândit să-și dea demisia, pentru că primește foarte multe mesaje să nu cedeze.

Totuși coincidența a a făcut ca exact în momentul în care Liviu Dragnea era din nou înghesuit de DNA prin PSD să circule rezultatele unui sondaj comandat chiar de social-democrați. Un sondaj conform căruia Liviu Dragnea și Mihai Tudose sunt în picaj, ceea ce înseamnă și că partidul nu va întârzia să o ia pe urmele lor. Altfel spus, susține NAȚIONAL, sondajul îi bagă în cofă pe liderul en-titre și pe premierul care i-ar putea lua locul la o adică și asta strict pentru informarea social-democraților, rezultatele fiind doar de uz intern și nu unele destinate livrării publice.

Desi primărița generală a Bucureștiului, Gabriela Firea nu are, aparent, nicio legatură cu sondajul cu pricina, o gafa făcută, ieri, de Gheorghe Piperea o leagă pe ambițioasa doamna de demersurile legate de intreținerea unei atmosfere anti-Dragnea în PSD. Concret, anunță GÂNDUL, Piperea i-a cerut lui Dragnea „să demisioneze din Parlament ca să nu mai polueze agenda publică cu problemele personale”. Opinie care, dată fiind calitatea lui Piperea de consilier onorific al premierului Tudose, risca să provoace o nouă încăierare Dragnea-Tudose într-un moment în care niciunul dintre cei doi combatanți nu se simte prea bine.

EVENIMENTUL ZILEI afirmă că acest consilier al premierului Mihai Tudose, Gheorghe Piperea, este în spatele cererii istorice şi pare de greu de crezut că din funcţia pe care o are ar fi acţionat fără aprobarea prealabilă a superiorului său ierarhic, Mihai Tudose, chiar dacă până la urmă a demisionat. Dar luni, 13 noiembrie, va rămâne o zi de neuitat pentru preşedintele PSD, Liviu Dragnea. După vizita de la DNA i s-a cerut demisia chiar din interiorul partidului pe care îl conduce.

Situația se vede însă dintr-o perspectivă complet schimbată dacă în ecuație se include faptul că Piperea este considerat, de NAȚIONAL, drept „om de casă al lui Firea”. Și uite așa se leagă toate: Dragnea, care oricum și-a urcat în cap pesediștii, este atacat într-un momentul extrem de vulnerabil de un om apropiat de Firea iar un sondaj comandat „intern“ îl termină și pe Mihai Tudose.

Până acum, nimeni nu a dovedit prin acte o relaţie directă sau participarea lui Liviu Dragnea la acţionariatul firmei Tel Drum. Liderul PSD a negat o asemenea aserţiune. În noul dosar, este de văzut dacă DNA va reuşi să probeze acuzaţiile aduse lui Liviu Dragnea. Afacerea Tel Drum este o construcţie de manual pentru aspirarea contractelor publice. Dacă nu are nicio legătură cu Tel Drum, Liviu Dragnea poate să-şi continue cariera politică.

Dar, dacă din tenebrele Tel Drum ies dovezile care să arata implicarea lui Liviu Dragnea, lucrurile se încheie pentru preşedintele PSD, afirmă ADEVĂRUL. Până la soluţionarea cazului va trece multă vreme, dar pentru PSD se va pune problema dacă merită să suporte în continuare costurile sau, nu cumva, întreaga afacere Tel Drum a devenit prea scumpă pentru partid.

Cariera lui Liviu Dragnea se află într-un punct critic, poate chiar final. Comportamentul său de baron se decontează iremediabil. Nenumărate sunt problemele care decurg din acest dosar, în primul rînd, pentru PSD, afirmă COTIDIANUL. Toată munca, toată victoria PSD, este pe cale de a se face praf. PSD-ul se poate sparge, poate pierde guvernarea și poate suferi o cădere majoră. Acum se va vedea ce rezerve debile și-a făcut partidul și ce gol a făcut Dragnea în jurul său.

Pe CHESTIONARUL ZIARE.RO vă invităm să răspundeți la următoarea întrebare: Va reprezenta dosarul Tel Drum sfârșitul carierei politice pentru Liviu Dragnea?



Comentarii

Mosche Kluhaft, strategul psd Elena, hidra asta se numeste bun simt sau democratie, lucruri care repugna unor lepre ca tine.

15 noiembrie 2017 5:09

Elena Stoican DNA face cale libera lui "Geaca Rosie" sa-si puna "guvernul meu"! Tara poate sa colcaie de corupti. Daca nu fac politica, sunt liberi ca pasarea cerului! DNA demonstreaza ca ramane o structura politica pana-n maduva oaselor, asa cum era si SRI pana de curand! Hidra a ramas doar cu un cap, dar ce cap frumos (ras)are!

14 noiembrie 2017 11:36

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.