Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Usturoiul și locul său în cultura românească sunt subiectele unui reportaj BBC.

Preferat pentru gust sau pentru proprietățile sale medicinale, usturoiul ocupă un loc aparte la mesele românilor. Însoțește peștele, friptura, ciorbele, iar mujdeiul este mâncat chiar și ca atare, întins pe pâine.

Autorii articolului amintesc de Copălău, comuna din județul Botoșani unde 40% dintre locuitori cultivă această legumă. Recunoscut pretutindeni pentru calitatea sa, usturoiul de Copălău este pe lista produselor cu denumire de origine protejată.

„Toate tranzițiile importante în viață – nașterea, căsătoria și moartea – sunt acompaniate de un set de ritualuri păstrate chiar și de persoanele cu educație superioară. Usturoiul este laitmotivul din spatele tuturor”, spune Gabriela Solomon, cofondatoare My Secret Romania.

Articolul amintește și de ”Festivalul Usturoiului” care are loc anual în Pasul Tihuța și concluzionează că, deși vampiri nu sunt în România, usturoiul este prezent în mâncarea, medicamentele și tradițiile poporului român.


Comentarii

Adrian Stai sa ii vezi pe italieni.

30 octombrie 2017 14:15

Bamby Ca sa se mire englezii.....

30 octombrie 2017 13:33

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.