Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Trimisul special AGERPRES, Constantin Balaban, transmite: Orașul polonez Cracovia găzduiește luni și marți cea de-a treia ediție a European Cybersecurity Forum (CYBERSEC Forum), una din cele mai importante conferințe dedicate securității cibernetice din Europa.

Un număr de 130 de vorbitori și peste 1.000 de delegați din întreaga lume se vor reuni la Centrul expozițional ICE din Cracovia pentru a pune la punct soluții practice inovative pentru a întări securitatea cibernetică în Uniunea Europeană și NATO. Întărirea capacității de a preveni atacurile cibernetice a devenit una din problemele majore în Uniunea Europeană, în condițiile în care numai în ultimii patru ani impactul economic al infracțiunilor cibernetice a crescut de cinci ori.

Cooperarea la nivel internațional este vitală pentru a aborda infracționalitatea cibernetică. În context, CYBERSEC Forum aduce împreună un număr mare de profesioniști de top din domeniul securității cibernetice, oficiali guvernamentali, experți din sectorul privat, investitori și start-upuri din domeniul tehnologiei. Printre vorbitorii care și-au confirmat participarea la conferința organizată de Institutul Kosciuszko din Polonia se numără Melissa Hathaway, fost consilier pe probleme de securitate cibernetică pentru președinții americani George W.Bush și Barack Obama, comisarul european pentru securitatea Uniunii, Sir Julian King, și ambasadorul Sorin Ducaru, asistent al secretarului general NATO pentru Riscuri de securitate emergentă.

Integral pe Agerpres



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.