Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Furtunile vor cuprinde marea parte a țării începând din această seară și până miercuri, potrivit informării meteo anunțate astăzi de ANM.

Potrivit informării meteo, de marți, ora 17, și până miercuri, ora 23, a munte, în Maramureș, nordul Moldovei și al Transilvaniei, local în Oltenia, Muntenia și Banat în seara zilei de marți (19 septembrie) și în noaptea de marți spre miercuri (19/20 septembrie) vor fi perioade în care vremea va fi instabilă. Vor fi averse torențiale, descărcări electrice și pe arii restrânse grindină.

Începând de miercuri după-amiază (20 septembrie), fenomene specifice instabilității atmosferice se vor semnala în cea mai mare parte a țării.

În intervale scurte de timp sau prin cumulare se vor înregistra cantităţi de apă ce vor depăşi local 20 l/mp și izolat 40 l/mp.

În majoritatea regiunilor vor fi intensificări temporare ale vântului, ce vor lua și aspect de vijelie, cu viteze la rafală ce vor depăși 50…60 km/h.

Update: Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, marţi, două atenţionări nowcasting Cod galben de vânt puternic pentru judeţele Olt şi Dolj şi, respectiv, de averse pentru Harghita şi Mureş, valabile în orele următoare.

Potrivit meteorologilor, până la ora 14:00, în judeţele Olt şi Dolj se vor semnala local intensificări ale vântului ce vor atinge la rafală 55-60 kilometri/oră.

De asemenea, până la ora 12:30, în judeţul Harghita, în zona joasă şi în localităţile Borsec, Gheorgheni, Topliţa, Vlăhiţa, Bilbor, Căpâlniţa, Ciumani, Corbu, Corund, Dealu, Ditrău, Gălăuţaş, Joseni, Lăzarea, Lupeni, Mărtiniş, Praid, Remetea, Sărmaş, Subcetate, Suseni, Tulgheş, Vărşag, Voşlăbeni, Zetea, în zona de munte a judeţului Mureş şi în localităţile Sighişoara, Miercurea Nirajului, Sângeorgiu de Pădure, Sovata, Acăţari, Albeşti, Apold, Bălăuşeri, Beica de Jos, Bereni, Chibed, Chiheru de Jos, Daneş, Eremitu, Fântânele, Găleşti, Ghindari, Gurghiu, Hodac, Hodoşa, Ibăneşti, Măgherani, Nadeş, Neaua, Păsăreni, Sărăţeni, Saschiz, Vânători, Vărgata, Veşca, se vor produce frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului şi averse de ploaie ce vor depăşi local 20-25 litri/metrul pătrat, dar şi grindină de mici dimensiuni.

Avertizările de fenomene periculoase imediate (nowcasting) se emit pentru o perioadă de maximum şase ore, precizează ANM.

Update: Meteorologii au emis, marţi, o avertizare cod galben de furtună pentru judeţele Sibiu şi Braşov, valabilă în următoarele două ore, dar şi cod galben de vânt puternic pentru judeţele Buzău, Teleorman, Argeş şi Dâmboviţa. Aici, până la ora 15.00, sunt anunţate rafale de vânt ce pot atinge şi depăşi 65 de kilometri la oră.

Meteorologii au emis, marţi, o avertizare cod galben de furtună pentru judeţele Sibiu şi Braţov, valabilă în următoarele două ore.
Codul galben este valabil în localităţile Făgăraş, Rupea, Victoria, Beclean, Buneşti, Cincu, Drăguş, Hârseni, Jibert, Lisa, Mândra, Recea, Sâmbăta de Sus, Şercaia, Şoarş, Ticuşu, Ucea, Viştea, Voila, din judeţul Braşov, şi în localităţile Agnita, Avrig, Dumbrăveni, Tălmaciu, Alţina, Arpaşu de Jos, Aţel, Bârghiş, Biertan, Boiţa, Brădeni, Bruiu, Cârţa, Cârţişoara, Chirpăr, Hoghilag, Iacobeni, Laslea, Marpod, Merghindeal, Mihăileni, Moşna, Nocrich, Porumbacu de Jos, Racoviţa, Roşia, Turnu Roşu, Vurpăr, din judeţul Sibiu.

”Se vor semnala frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, averse de ploaie ce vor depăşi local 15-20 l/mp, grindină de mici dimensiuni”, anunţă meteorologii.

Știre inițială: Avertizare de ultimă oră de la meteorologi. A intrat în vigoare un cod galben de vânt pentru patru județe din sudul țării: Buzău, Teleorman, Argeș și Dâmbovița.

Dinu Mărășoiu, meteorologul de serviciu, a declarat pentru Antena 3: „Acum au loc aceste intensificări ale în Buzău, zona joasă, Teleorman, Argeș și Dâmbovița, ca urmare a unei sitiuații care nu se asemeană cu ceea ce am avut în vestul țării acum două zile. Este un vânt de componență estică pe o scară ceva mai mare și durata acestei avertizări este mai mare, de la ora 10.00 a intrat în vigoare până la ora 15.00.

Legat de nori care determină și averse și fenomene electrice, avem nowcastiguri pentru Brașov, Sibiu și Mureș. Este vorba de intensificări ale vântului care însoțesc descărcările electrice și ploile care local pot depăși și 15 litri pe metrul pătrat și de asemenea grindină. Vor fi ploi și în sudul țării și în București, între timp ori de câte ori apare o situație anunțăm prin avertizări”, a mai spus specialistul.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.