Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Enoriaşii din Moşuni, unde a slujit Cristian Pomohaci cât timp a fost preot, s-au mobilizat inclusiv pe reţelele de socializare, potrivit adevarul.ro.

Protestul de susţinere a celor care le-a fost preot este planificat pentru ziua de marţi, 19 septembrie, când la Sibiu este programată judecarea apelului împotriva caterisirii lui Pomohaci.

„Mai sunt câteva zile până în data de 19.09.2017 şi de aceea vă rugam să vă planificaţi timpul şi programul în aşa fel încât să puteţi ajunge la timp. Pentru cei ce nu pot ajunge de dimineaţa de la ora 09:00 pot veni pe parcursul zilei pentru că o să dureze“, se arată în convocarea publicată pe pagina de Facebook a ortodocşilor din Moşuni.

Aceştia vor să vină la Sibiu pentru a-şi arăta sprijinul faţă de Pomohaci, considerând că au greşit prin faptul că, până acum, nu au luat atitudine.

„E momentul sa arătăm lumii, presei şi liderilor bisericeşti ca noi oamenii suntem mădularele Bisericii, iar Hristos este capul. E timpul sa nu mai tăcem şi prilejul sa vorbim despre «cât de mult bine ne-a făcut Dumnezeu». Să nu lăsăm pietrele să vorbească în locul nostru, ci Duhul Sfânt să ne dea cuvânt cu putere multă“, se mai arată în mesajul dat publicităţii miercuri seara.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.