Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Mesajul ministrului Educației la începutul noului an școlar:

"Educația a fost și va rămâne un domeniu de interes major, mereu pe agenda publică. Și cum calitatea resursei umane este esențială, vrem să dedicăm acest an școlar dezideratului de a face un pas decisiv spre o educație de calitate, captivantă și coerentă pentru copiii României. Vă adresez, așadar, cu cea mai înaltă considerație, un mesaj simplu: este menirea noastră, a profesorilor, să insuflăm elevilor iubirea de carte, să-i ajutăm să descopere acest vast univers al cunoașterii. Iubiți și respectați elevul, oferindu-i ceea ce ne-au oferit și nouă, de-a lungul timpului, generații de dascăli. Sănătoși să fiți și deschiși tuturor provocărilor didactice care au darul de a eficientiza învățământul românesc"

"Vă invit, așadar, să descoperim ce putem învăța fiecare ... învățându-i pe ceilalți și, astfel, să reușim să creștem împreună! Orice început de an școlar înseamnă speranțe și emoții atât pentru copiii care pășesc timid, pentru prima dată, într-o sală de clasă, cât și pentru elevii care revin în mediul școlar familiar. În aceeași măsură, înseamnă speranțe și emoții pentru părinți și pentru noi, dascălii. Înainte de a fi ministru, am fost profesor, așa că, dumneavoastră, profesorilor, vă cunosc bucuria de a preda. Înainte de a fi profesor, am fost elev, apoi student, așa că vă cunosc și vouă, școlarilor, dorința de a învăța. Însă experiența acestor ani m-a ajutat să înțeleg că, doar sub o atentă îndrumare a profesorului, elevul poate atinge un nivel de pregătire optim, care să-i asigure succesul școlar. În același timp, este valabilă și reciproca: doar cu sprijinul elevului, profesorul își poate împlini pe deplin menirea"

"De aceea facem toate eforturile pentru a avea condiții care să vă ajute să vă concentrați forțele pentru a învăța și implicit pentru a ne demonstra că sunteți mai buni ca noi. Voi lupta pentru a reduce și chiar elimina lipsurile din sistem. Vreau să vă văd în școli primitoare, în siguranță și cu manuale pe bănci. Îmi doresc ca acest nou an școlar să reprezinte o rampă de lansare către îndeplinirea viselor voastre"

"Mă adresez dumneavoastră cu marea rugăminte de a veni în ajutorul copiilor, dar altfel decât ați făcut-o, unii, până acum. Supravegheați-i, dar nu-i încorsetați, iubiți-i, dar nu-i sufocați, ajutați-i, dar nu le faceți temele integral. Copiii sunt mult mai inventivi decât ne imaginăm, așa că vă provoc să le dați șansa de a-și pune imaginația la lucru. Vă rog să le oferiți uneltele necesare pentru a construi o lume, dacă nu perfectă, cel puțin mai bună decât cea pe care am construit-o noi, părinții. Vă doresc ca noul an școlar să aducă în fiecare zi bucuria calificativelor maxime sau a notelor de zece primite de copiii dumneavoastră, iar disciplina, numită bună purtare, să fie exemplară atât la școală, cât și acasă, pentru că astfel veți fi cei mai fericiți părinți"


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.