Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Ministrul Muncii, Lia Olguța Vasilescu, a declarat că, în timpul dezbaterilor din comisia de specialitate din Senat la OUG privind plafonarea indemnizaţiilor pentru creşterea copilului, că acestea sunt ”îndestulătoare”, precizând însă că ar fi putut să elimine cu totul aceste indemnizaţii, potrivit Mediafax.

”Nimeni din România nu contribuie vreodată pentru indemnizaţia de creştere a copilului. Este o formă a statului de a ajuta familiile să-şi crească aceşti copii în perioada în care nu lucrează. Deci nu avem ce să vorbim de principiul contributivităţii, iar plafonul este maximum din Uniunea Europeană. Puteam să-l facem şi mai jos. Puteam să facem ca în ţări foarte dezvoltate din UE, să nu mai dăm deloc sau să dăm 100 de euro.

Dar am plafonat la 1800 de euro. Din punctul nostru de vedere este îndestulător pentru România, atât timp cât această sumă se dă şi în Germania şi este maximum din UE. Nicăieri în lume nu există posibilitatea ca să te întinzi cu această sumă în funcţie de venituri”, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu, în comisia de specialitate din Senat.

Integral pe România Liberă



Comentarii

vasile Era bine daca alocatia era o suma fixa, valabila pentru toate mamele. Daca nu contribuie nimeni pentru aceasta alocatie de ce aceasta discriminare?

8 septembrie 2017 10:41

v Cred ca cel care a comentat la 9:43 are mare dreptate. In al doilea rind, oamenii fac copii nu pt indemnizatia aia, dar ca la noi,legea nu afost gindita bine, iar "Smecherii" au profitat de ea. Dintr-o pensie de 35000 de euro, luati din fondul de pensii, cam cite pensii medii ar iesii? Sa nu vorbim ca si 1800 de euro este o suma pe care multe familii obisnuite nu o au o viata de munca.

6 septembrie 2017 23:47

6 septembrie 2017 9:43 Vezi tovarase daca nu te duce mintea!!! Este facuta legea pentru cei angajati, iar cei neangajati sunt cu minim ( 600 - 800) Stii de ce? Gandeste-te!!!

6 septembrie 2017 18:00

Solo PS Dan Jan Dumitrescu, despre tine era vorba

6 septembrie 2017 13:27

Solo Dane, du-te si cultiva flori.Lasa comentariile pentru altii care se pricep. Din pacate tu ai trecut prin scoala ca ....floarea prin apa. Cum e aia : V-a primi mamele...?. ( o fi o singura mama?) Si asta nu-i nimic, dar VA se scrie asa cum vezi ca-i verbul la timpul viitor. Viitor de aur tara noastra are cu asemenea ......specialisti ca tine.

6 septembrie 2017 13:26

TT Are dreptate Ion. Toti cei in uniforme si robe, aviatori si parlamentari sa primeasca PENSII SPECIALE in functie de contributie. La militari sa fie VIRTUALA asa cum este la toata lumea in perioada 1975-1990 cand nu sse retineau contributii. Nu se va intampla asta pentru ca NATIA romana n-are vana. Trebuie propusa o lege. Pensionarii trebuie sa se adune 500 000 sa propuna legea. daca nu si nu, sa iasa in strada.

6 septembrie 2017 13:13

ion Are dreptate doamna fara nume. Nu contribuie nimeni explicit pentru alocatii.inca odata dovedim cat de prosti santem, ca s-au dat indemnizatii de 35000 euro pe luna. Acelasi lucru se intampla cu pensiile speciale. Nimeni nu a contribuit explicit pentru pensii speciale toti am contribuit pentru o pensie normala militarii care nu au contribuit trebuie sa aiba o pensie raportata la salariul pe care la avut(calculand o contributie virtuala) Nu se va schimba nimic la pensii. Pensiile speciale vor ramane tot asa ,de s-ar schimba macar indexarea cu rata inflatiei sau cu cresterea punctului de si nu cu cresterea salariilor la toata lumea fara exceptie.pensie

6 septembrie 2017 11:56

strateg evreu platit regeste de PSD PSD-isti futeti-i in cur romani acum cat mai puteti. Din Ianuarie 2018 cand isi vor vedea lefurile nete micsorate, romanii si vor ridica pantalonii si vor iesi in strada.

6 septembrie 2017 10:58

Felicitari Doamna Olguta Vasilescu Ceea ce faceti este cat se poate de corect. Oricum 1800 de euro este fff mult. Corect ar fi fost sa fie o indemnizatie egala pentru toti copii. Deacord ca ”leafa” parintilor sa fie diferita, functie de pregatire, vechime, ...s.m.d, dar alocatiile, indemnizatiile de cresterea copiilor trebuie sa fie UNIFORMA. Toti copii sunt MINUNATI!!!

6 septembrie 2017 9:43

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.