Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Ionuţ Lupescu i-a oferit o replică dură lui Răzvan Burleanu, preşedintele FRF. Fostul internaţional român, în prezent şeful Comisiei Tehnice a UEFA, l-a numit "mincinos" pe Burleanu şi spune că nu a discutat cu el la Cardiff, cu prilejul finalei Ligii Campionilor, despre viitoarele alegeri de la FRF."Nu-mi aduc aminte de acest lucru. Singura întâlnire pe care am avut-o cu el a fost în lift, când eram cu Ferguson (n.r. - Alex Ferguson), mergeam spre etaj, spre cameră, şi a intrat şi el şi ne-am salutat din complezenţă, salut şi atâta tot. Dacă asta a fost discuţie... Eu cred că o discuţie înseamnă mult mai mult decât un salut. Încă o dată se face dovadă că se minte foarte mult şi, repet, nu am avut nicio discuţie în acest sens cu domnul Burleanu. I-a spus în aprilie, la Congresul (n.r. - UEFA) de la Helsinki şi lui şi celor doi secretari generali, că eu susţin pe absolut toată lumea şi pe cei din federaţie şi îi respect, fac programe cu toţi, dar nu pot să stau de vorbă cu mincinoşi. Şi le-am spus în faţă acest lucru. E încă o dovadă că foloseşte anumite ocazii să arunce în presă lucruri care nu sunt adevărate. Am crezut că sunt băieţi tineri, care doresc să muncească, dar cu minciuni nu poţi să faci treabă. Şi eu mă delimitez de oamenii aceştia, în care nu poţi avea încredere. Dacă un simplu salut înseamă o discuţie, asta e tot. Eu salut pe oricine când mă urc într-un lift, că aşa e civilizat. Asta şi nimic mai mult. Am văzut din păcate foarte multe minciuni pe care le-au spus, m-am detaşat de ele, de conducerea FRF, le-am spus-o o dată şi în faţă, în privat, la congres şi cu asta, basta. Să vii cu minciuni, nu cred că face nimic corect", a declarat Ionuţ Lupescu la DigiSport.

Integral pe ProSport



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.