Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Scandal fără precedent în interiorul ALDE. Daniel Constantin a boicotat şedinţa în care se stabilea data Congresului pentru alegerea preşedintelui unic, susţinând că nu acceptă ca deciziile din partid să fie luate de oameni din afara partidului. O aluzie mai mult decât străvezie la partenerii din PSD, și mai exact, la Liviu Dragnea și la relațiile pe care acesta le are cu Călin Popescu Tăriceanu, celălalt co-președinte ALDE.

Delegaţia Permanentă Naţională a Alianţei Liberalilor şi Democraţilor (ALDE) s-a reunit duminică, la Palatul Parlamentului, principala temă fiind dezbaterea datei congresului extraordinar pentru alegerea preşedintele unic al formaţiunii politice, anunță ANTENA3. Copreşedintele ALDE Daniel Constantin a părăsit însă lucrările Delegaţiei Permanente, însoţit de un grup de membri ai partidului, majoritatea din fostul Partid Conservator, şi a denunţat reuniunea ca fiind nestatutară.

Daniel Constantin, copreședinte al ALDE acum, nu s-ar mai bucura de prea mult sprijin, în condițiile în care se vorbea chiar că va încerca să rupă ALDE în două, susține JURNALUL NAȚIONAL. Disputele din ALDE au fost generate de faptul că Tăriceanu ar dori organizarea rapidă a unui Congres, în timp ce Daniel Constantin ar fi dorit ca abia la sfârşitul verii sau în toamnă să fie organizat Congresul, precedat de alegeri la nivelul organizaţiilor din teritoriu.

În ultimele săptămâni, amintește ADEVĂRUL, 31 de organizaţii judeţene ale ALDE s-au exprimat în favoarea alegerii mai rapide a unui preşedinte, în unele filiale disputele dintre foştii membri ai PC, susţinători ai lui Daniel Constantin, şi cei proveniţi din PLR, care-l doresc preşedinte pe Călin Popescu-Tăricenu, devenind publice. O parte dintre aceste rezoluţii adoptate de organizaţiile judeţene au fost contestate în instanţă de tabăra foştilor conservatori, deoarece ar fi nestatutare.

Membrii Delegaţiei Permanente a ALDE au hotărât, duminică, faptul că data Congresului la care urmează să fie ales un preşedinte unic al partidului e 21 aprilie, afirmă EVENIMENTUL ZILEI. Tensiunile între grupurile formate în jurul lui Călin Popescu Tăriceanu şi Daniel Constantin au devenit evidente în momentul în care ultimul a părăsit sala de şedinţă. „Am constatat că se încalcă statutul în mod constant. Se doreşte cu orice preţ convocarea congresului (...) să se stingă eventualele nemulţumiri, crezând că asta va fi o soluţie. Nu va fi o soluţie. (...) Suntem într-o situaţie pe care nu ne-am dorit-o. (...) Din păcate, încerc de câteva săptămâni de zile să am discuţii constructive cu cei care au format fostul Partid Liberal Reformator, în frunte cu Călin Popescu-Tăriceanu. Aceste discuţii constructive n-au ajuns la un punct comun", a afirmat Constantin la ieşirea din sală.

Constantin a mai spus că nu își dorește decât respectarea statului partidului și că un congres organizat luna viitoare ar fi nestatutar și că, ”nu este vorba despre funcții”. Mai mult, organizarea congresului a fost atacată în instanță de către cei care se opun.  După ce a stabilit data alegerilor pe 21 aprilie, Călin Popescu Tăriceanu i-a adus o serie de acuzaţii extrem de grave copreşedintelui partidului, afirmând că Daniel Constantin l-a şantajat la depunerea listelor la parlamentare.

COTIDIANUL remarcă faptul că aflat în avantaj, Tăriceanu este interesat să grăbească organizarea alegerilor interne, care a admis că s-a pus problema organizării statutare a Delegației Permanente Naționale a ALDE. „Am explicat colegilor mei — în situația în care unul din președinți se opune organizării unui congres sau altor decizii importante, atunci sigur că este datoria și obligația statutară a forului celui mai important de conducere între congrese, care este delegația, să se convoace. Statutul prevede ca jumătate plus unu din organizațiile teritoriale care doresc convocare să o poată face.

Și astăzi au fost în mod statutar 111 membri din cei 185 ai Delegației Permanente, drept pentru care am hotărât organizarea Congresului extraordinar în ziua de 21 și ținerea Congresului ordinar în ziua de 22. Congresul ordinar va avea două puncte importante pe ordinea de zi — dezbaterile politice și adoptarea unor documente. (...) A doua componentă — alegeri pentru structurile de conducere la nivel național", a detaliat Tăriceanu.

Cu toate acestea, remarcă GÂNDUL, liderul ALDE spune că nu-i va retrage sprijinul vicepremierului, chiar dacă acesta din urmă a susţinut că va avea o dicuţie în acest sens cu premierul Grindeanu, pentru a se lămuri dacă mai rămâne sau nu în Guvern. În replică la acuzaţiile colegului său de partid, Constantin a afirmat că e „ruşinos” ca Tăriceanu să vorbească de şantaj, în condiţiile în care „s-a luptat” ca persoane cu probleme penale să îşi găsească loc pe listele ALDE.

„ Relaţia care a funcţionat o bună perioadă colegial a înregistrat o primă sincopă în momentul în care au fost alegerile parlamentare şi au am fost pur şi simplu şantajat de Daniel Constantin în legătură cu anumiţi colegi care urmau să candideze pe listele de la parlamentare, cu care nu eram de acord (...). Discuţia a fost una foarte tranşantă şi i-am spus că, dacă eu nu accept, atunci ajungem într-un impas şi nu putem să depunem listele la alegerile parlamentare, deci ALDE să nu funcţioneze. Şi el mi-a spus că nu are nicio problemă în acest sens", declarase anterior Tăriceanu, la finalul Delegaţiei Permanente a ALDE.

Cum este însă imposibil să împarți șase procente și să rămâi totuși partid în toată firea, Tăriceanu, afirmă NAȚIONAL, nu-și permite să le ureze rivalilor „drum bun și cale bătută“. Dimpotrivă, acesta le-a transmis celor care i-au întors spatele că este gata să discute cu ei și a promis că nu le va cere revocarea din funcții în cazul „revenirii la gânduri mai bune“.

Susţinerea parlamentară a actualului guvern nu va fi afectată de eventuale mişcări create în urma situaţiei existente în ALDE, a declarat duminică preşedintele PSD, Liviu Dragnea, preşedinte al Camerei Deputaţilor, citat de ROMÂNIA LIBERĂ. El a adăugat că nu înţelege de ce co-preşedintele ALDE Daniel Constantin "este atât de supărat" şi a susţinut că, dacă acesta ar vrea să iasă din guvern, este doar o opţiune personală. „Azi nu am discutat cu domnul Tăriceanu. Am înţeles că au o întâlnire şi nu l-am sunat nici pe el, nici pe Daniel Constantin. Noi am fost tot timpul deschişi la discuţii şi întâlniri în coaliţie, suntem în continuare deschişi. Eu nu cred că, cel puţin de la PSD, sau nu mai sunt sigur dacă cineva de la PSD sau din altă parte a luat vreo decizie pentru ALDE. Cel puţin în ceea ce mă priveşte nu e adevărat, nici nu are cum să fie adevărat (n.r. că el ia decizii în ALDE).

Pe de altă parte, arată EVENIMENTUL ZILEI, preşedintele PSD a refuzat să comenteze scenariul potrivit căruia o facţiune din ALDE ar putea forma un nou grup parlamentar, alături de Victor Ponta şi de oamenii fideli fostului premier din PSD. „Dacă cineva își dorește să facă partid, mult succes. Noi nu avem timp să discutăm asemenea lucruri. Însă este clar că aceste mişcări sunt bine privite de adversarii politici. Eu nu spun că sunt în cârdăşie, dar aceste mişcări le fac plăcere adversarilor. Susţinerea guvernului în parlament nu va fi afectată", a mai precizat Dragnea.

Pe CHESTIONARUL ZIARE.RO vă invităm să vă spuneți opinia: Credeți că se va rupe ALDE? Dacă da, credeți că acest eveniment va afecta și stabilitatea actualei majorități parlamentare?


Comentarii

v Astia nu stiu rezultatul alegerilor, ca doar asa au putut face o coalitie care l-a obligat pe Ghiolbanis sa-i numeasca la guvernare. Asta a asteptat si Ghiolbanis scindarea coalitiei sa-si instaleze guvernul si parlamentul lui. Nu stiu dar am impresia ca aceasta sciziune a fost provocata de Ghiolbanis, care nu accepta sa piarda.

20 martie 2017 23:43

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.