În cadrul evenimentului vor fi abordate teme precum prevenirea corupției în funcții guvernamentale de top și în agențiile de aplicare a legii.
Evenimentul va marca lansarea celei de-a cincea runde de evaluare a GRECO, în care vor fi monitorizate măsurile pe care le aplică statele pentru a preveni și combate corupția în funcții precum șefi de stat, șefi ai guvernului central, membri ai guvernului central (miniștri), precum și alte persoane numite politic care exercită funcții de conducere importante, cum ar fi viceminiștrii, secretarii de stat, șefii și membrii birourilor private ale miniștrilor și înalte oficialități politice.
Integral pe Cotidianul
Alte articole pe același subiect
- Kovesi, la Consiliul Europei: Legislația privind imunitatea miniștrilor trebuie revizuită
- Kovesi a reclamat la CSM afirmaţiile lui Sorin Ovidiu Vîntu: "Se creează un potenţial de degradare a imaginii magistraţilor!"
- Kovesi: Cercetările în cazul Petromservice, extinse asupra jurnaliştilor care au primit nelegal bani
- Cazul Boldea şi Sistemul ticăloşit
- Cazul Năstase. CSM acuză intervenţii în actul de justiţie
- Crin Antonescu: Morar şi Kovesi ar trebui schimbaţi din funcţii când le expiră mandatele
Comentarii
OLIGOFRENUL asta de Marius Ivanescu, a vazut ca in Piata Victoriei a strigat degeaba ..”D.N.A. să vină să vă ia”, a venit și aici ...”Ce face SRI”? În prostia lui se așteaptă ca SRI si DNA să aresteze MAJORITATEA ROMANILOR si sa-i lase liberi pe ei 200 - 500 000 locuitori. BRAVO !
20 martie 2017 15:00
Despre coruptia procurorilor si a sa insasi nimic-nimic?! Ori Eva, Negulescu, Papici, Codruta insasi nici n-au existat? Or fi fost doar un zvon asa, o iluzie ...
20 martie 2017 9:15
Lute Bine ca nu s-a referit si la cele din functii prezidentiale . a fost greu ??
20 martie 2017 8:36
Reprezentanta COPIILOR COMUNISTILOR ține lecție de ”DEMOCRAȚIE” Cu foarte multă ”DARUIRE și PRICEPERE”, această fătucă, pune în aplicare PROCEDURILE COMUNIȘTILOR!!!! Săracul de Iohanis ar dimite-o, dar ce să facă, când SECURIȘTII = D.N.A.=S.R.I.=I.C.C.J. C.S.M. Parchetul General, î-l ameniță că-i deschide DOSARUL lui Carmen. Acum înțelegeți de ce acceptă IOHANIS mizeriile lui KEOVESI?
20 martie 2017 8:31
Adaugă comentariu
Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:
- Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
- Accesezi link-ul din mesajul primit.
- Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.
Te-ar mai putea interesa și...
Tarcea, ÎCCJ: "Am cerut aviz pentru declasificarea protocoalelor Parchetului General şi SRI"
24 aprilie 2018 9:05Comisia parlamentară de anchetă privind arhiva SIPA se întruneşte din nou astăzi; judecătorul Cristi Danileţ, printre cei chemaţi la audieri
24 aprilie 2018 8:13În 2020 vom avea primii km din autostrada Comarnic-Brașov
23 aprilie 2018 16:43Tudorel Toader despre sesizarea privind refuzul preşedintelui de a o revoca pe Kovesi: Astăzi ajunge la CCR
23 aprilie 2018 14:26ROBOR la trei luni a urcat luni la 2,22%, cea mai mare valoare din ultimele 5 luni
23 aprilie 2018 11:33Ziarele de astăzi
Dragnea s-a proclamat premier. Deocamdată
La o lună de la Congresul PSD în care Liviu Dragnea şi-a prezentat planurile pentru douăzeci de ani de acum încolo, PSD și-a pus în cap să-l facă pe Dragnea premier și în acte, pentru următorii 22 de ani. Practic, a iniţiat...
Exclusiv Ziare.ro
Editorial
Gudurarea sau orgia specificului național
Într-un interviu acordat cotidianului „Evenimentul Zilei” imediat după alegerea domniei sale în funcția de președinte al Academiei Române, domnul Ioan Aurel Pop făcea o foarte lucidă trecere în revistă a scăderilor învățământului...