Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Un număr de 1.000 de angajaţi vor fi disponibilizaţi la Complexul Energetic Oltenia, unul din cei mai mari producători de energie din ţară, în loc de 2.000 de salariaţi, cum prevedea planul iniţial de restructurare, a declarat, într-un interviu acordat News.ro, ministrul Energiei, Toma Petcu, care a menţionat că mai mult de jumătate sunt salariaţi în prag de pensionare. De asemenea, compania urmează să îşi cedeze toate activele neperformante, de exemplu bisericile şi terenurile de fotbal pentru care plăteşte impozite.

Complexul Energetic Oltenia are în prezent aproximativ 14.000 de angajaţi.

„Am analizat foarte bine acest plan de restructurare împreună cu conducerea companiei atunci când am venit la minister. Ni s-a părut puţin exagerată disponibilizarea celor 2.000 de oameni aşa cum a fost stabilit iniţial. Ar fi însemnat să disponibilizăm foarte mulţi oameni din zona de producţie, acolo unde de fapt trebuie să menţinem în continuare locurile de muncă, mai ales că sunt foarte mulţi specialişti şi nupe care nu-i găsim foarte uşor în acest domeniu”, a afirmat Petcu, pentru News.ro.

Din cei 1.000 de angajaţi care vor fi fi disponibilizaţi, 550 sunt în prag de pensionare.


Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.