Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Ministerul Dezvoltării, condus de febleţea lui Liviu Dragnea, Sevil Shhaideh, va beneficia de un buget de 30 de miliarde de lei pentru Programul Naţional de Dezvoltare Locală, de cinci ori mai mare decât suma de care a avut parte Programul în 2013-2016.

Plasarea acestei sume imense la discreţia unei singure persoane, Sevil Shhaideh, dar de fapt Liviu Dragnea, după cum afirmă COTIDIANUL, s-a făcut prin schimbarea discretă a legislaţiei fiscale la începutul acestui an, prin adoptarea a două ordonanţe, 6 şi 9. Suma de bani pentru PNDL în perioada 2017-2020 va fi direcţionată prin ordin de ministru, adică prin voia lui Sevil Shhaideh, către autorităţile locale, fără să se mai ţină cont de bugetul de venituri şi cheltuieli ale primăriilor. Adică primarii pot angaja cheltuieli fără număr, fără să răspundă în faţa legii.

Punerea la dispoziţia Ministerului Dezvoltării a sumei de 30 de miliarde de lei comportă riscuri majore, în condiţiile în care precedentul Program a beneficiat de numai 5,5 miliarde de lei. Înaintea lui Sevil Shhaideh, Ministerul Dezvoltării a fost condus de şeful actual al PSD, Liviu Dragnea, cel care a pus la punct Programul Naţional de Dezvoltare Locală. Curtea de Conturi a constatat că în perioada 2013-2014 ministerul a alocat fonduri în cadrul PNDL prin ordine de ministru, nepublicabile în Monitorul Oficial, în baza unei ordonanţe de urgenţă aprobate la vremea respectivă de guvernul Ponta.

Victor Ponta continuă seria de declaraţii dure la adresa conducerii PSD şi a guvernului, constată ADEVĂRUL. Fostul premier atrage atenţia că, deşi există acest buget uriaş, nu se va finaliza niciun proiect mare de investiţii. „Nu va fi niciun mare proiect de investiţii făcut, nu a fost nici acum trecut, nici anul acesta, nici la anul, se teme toată lumea să semneze“, a precizat Victor Ponta.

Întrebat într-o emisiune televizată dacă actualul premier se consultă cu el, acesta a venit cu o replică ironică, dar plin de subînţelesuri, afirmă ANTENA3. „Dacă înţelegeţi gluma mea, domnul Grindeanu se sfătuieşte cu mine, dar face ce spune domnul Dragnea. Adevărurile se spun în glumă”, a afirmat Victor Ponta.

În acest timp, la Ministerul Finanţelor s-a dat alarma: s-a convocat o şedinţă de urgenţă la vârful ANAF din cauza încasărilor slabe la buget. Chiar dacă premierul Sorin Grindeanu încearcă să pară liniştit, spunând că programul de guvernare nu va fi afectat de veniturile bugetare sub prognoze, mai-marii Fiscului se vor strânge luni pentru a elabora, în spatele uşilor închise, un plan urgent de acţiune, care să fie înaintat prim-ministrului, anunţă ROMÂNIA LIBERĂ. Veniturile fiscale (din taxe şi impozite) au scăzut cu 10,8% în luna ianuarie 2017, faţă de perioada similară a anului trecut, cea mai mare lovitură venind la colectările de TVA, a doua sursă importantă de venituri la buget, care au fost mai mici cu 24,8%.

Luni încep discuţiile cu sindicatele din ordine publică şi sănătate privind legea salarizării unitare, salariile de până la 4.000 lei urmând a fi dublate, iar cele care depăşesc acest prag vor fi majorate cu 45 %, a anunţat ministrul Muncii, Olguţa Vasilescu, citată de NAŢIONAL. „Suntem în discuţii pe legea salarizării unitare. De luni începem să avem întâlniri cu sindicatele, primele care vor intra la discuţii vor fi sindicatele din ordinea publică şi din sănătate. (...) Până la pragul de 4.000 lei salariile se dublează, după 4.000 lei este o creştere cu 45% a salariilor, iar după pragul de 7.000 lei sunt creşteri, dar nu foarte mari“, a declarat ministrul Muncii, Lia Olguţa Vasilescu.

Mai mult, deputatul PSD Tudor Ciuhodaru a depus un proiect de lege care prevede restituirea sumelor de bani pentru toţi angajaţii din sistemul bugetar, după tăierile din 2010, anunţă ADEVĂRUL. „Are ca obiect de reglementare eliminarea inegalităţilor salariale rezultate chiar în urma aplicării legii 118/2010, în sensul acordării tuturor angajaţilor bugetari sumele care au fost diminuate din salariul de bază, inclusiv sporurile, indemnizaţiile şi alte şi alte drepturi salariale”, a declarat deputatul PSD Tudor Ciuhodaru.

Este vorba despre acelaşi deputat PSD Tudor Ciuhodaru care, aminteşte EVENIMENTUL ZILEI, a depus şi proiectul de lege în care se preciza că „întreprinderea unor acţiuni împotriva persoanelor sau bunurilor, săvârşite în scopul schimbării ordinii constituţionale, a îngreunării sau a împiedicării exercitării puterii de stat ar putea fi pedepsită cu închisoare de până la 3 ani“.

Însă purtătorul de cuvânt al PSD, Adrian Dobre, a precizat că PSD se va opune demersului deputatului social-democrat Tudor Ciuhodaru de extindere a domeniului de aplicare a sancţiunilor privind faptele îndreptate împotriva ordinii constituţionale şi va vota împotriva propunerii legislative, potrivit GÂNDUL. „PSD se delimitează categoric de iniţiativa personală a deputatului Tudor Ciuhodaru de a completa Codul Penal, în sensul extinderii domeniului de aplicare a sancţiunilor privind faptele îndreptate împotriva ordinii constituţionale sau a exercitării autorităţii de stat.

PSD consideră că forma actuală a Codului Penal are prevederi clare şi suficiente în legătură cu astfel de fapte şi nu necesită completări sau modificări”, a precizat Dobre. Acesta a mai afirmat că abordarea deputatului Tudor Ciuhodaru în această materie este vagă, iar din acest motiv prezintă mai multe vicii de constituţionalitate în ceea ce priveşte respectarea unor drepturi şi libertăţi fundamentale precum libertatea întrunirilor sau dreptul de asociere.