Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Mâine, Berlusconi urma să le arate europenilor planul Italiei de supravieţuire. N-are cu ce se duce, pentru că partenerii de guvernare nu sunt de acord cu el. Mai mult, nu este exclus să piardă şefia Guvernului.

Cu doar o zi înaintea summitului care va decide viitorul zonei Euro, Italia lui Berlusconi, noua problemă a continentului, pare a nu dori să-şi rezolve din probleme. Pus la zid la sfârşitul săptămânii trecute de liderii europeni, Berlusconi promisese reformarea de urgenţă a sistemului de pensii, una dintre marile probleme ale Italiei. Berlusconi se angajase la o creştere a vârstei de pensionare de la 65 la 67 de ani dar, la o reuniune de urgenţă a cabinetului care a avut loc luni seară, aliaţii cheie ai lui Berlusconi, Liga Nordului s-au opus iniţiativei, aşa că nu s-a decis nimic.

În aceste condiţii, ipoteza căderii Guvernului Berlusconi nu este exclusă, potrivit chiar ministrului Transporturilor de la Roma, Altero Matteoli. Nu ar fi o premieră: acum 7 ani, Liga Nordului nu a ezitat să dărâme Guvernul condus de acelaşi Berlusconi, chiar dacă alianţa dintre ei rezistă, în momentul în care vorbim, de 10 ani. Mai mult, Umberto Bossi, liderul Ligii Nordului, are şi alte motive: majoritatea salariaţilor din nordul industrializat al ţării, fieful său electoral, nu doresc o nouă schimbare a actualului sistem, pe care Bossi îl consideră deja reformat: vârsta de pensionare pentru femei creşte gradual de la 60 la 65 de ani, iar, din 2013, vârsta de pensionare va fi legată de speranţa de viaţă.




Integral pe Money.ro



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.