Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Preşedintele PSD Liviu Dragnea a declarat, joi, la Slatina că săptămâna viitoare va fi reluată procedura de revocare din funcţie a preşedintelui Camerei Deputaţilor Valeriu Zgonea, Victor Ponta precizând totodată că "nu are o problemă cu funcţiile publice", transmite corespondentul MEDIAFAX.

„Fiecare om, cel puţin peste 18 ani când devine major, decide singur cât de mult vrea să se umple de ridicol sau de penibil.(...) Odată ce a fost luată decizia privind excluderea, preşedintele Camerei Deputaţilor este, acum, un om fără partid. Preşedinţia Camerei Deputaţilor nu este o funcţie administrativă sau care se ocupă prin concurs. Este o funcţie sută la sută politică. Cel care ocupă această funcţie este propus de către un partid, de partidul din care face parte, de grupul parlamentar respectiv.

În momentul în care partidul l-a exclus, cum s-a întâmplat la noi, automat acel om trebuia să-şi prezinte demisia. Dumnealui a ales să se lege de nişte chichiţe procedurale care sunt discutabile. Procedurile se vor relua, sigur, săptămâna viitoare. Nu ştiu dacă este nevoie de schimbarea regulamentului, în această situaţie, dar vom vedea în zilele care urmează”, a declarat Dragnea.

Dragnea a fost prezent în judeţul Olt alături de Victor Ponta, al cărui nume a fost vehiculat ca înlocuitor al lui Valeriu Zgonea la şefia Camerei Deputaţilor. Preşedintele PSD a declarat nu vrea să „vânture” nume, până când funcţia nu va deveni vacantă.



Integral pe Gândul



Comentarii

ROMAN Bine ca nu-i ea locul Zgonea ,la PUSCARIE Intradevar ,toti ganditi bine ,deoarece santeti aproape cu totii la fel. TOTI CEI CARE AU DOSARE PE ROL S-AU IN CERCETARI .,TREBUIE SA STEA DEOPARTE , DEOARECE NU SANT BUNI SA FIE LA CONDUCERE, PENTRUCA ISI APROBA LEGI IN FAVOAREA LOR,PENTRU A ""NU FI CONDAMNATI"""",CUM SANT OAMENII DE RAND ,CARE SINT JUDECATI ""REPEDE"" ,DOAR PENTRU MICI PROSTII. CUM CREDETI ,?, NOI PUTEM SA MAI AVEM INCREDERE IN ASA OAMENI ""CORUPTI?????? GANDITI-VA BINE ,PANA ""NU PIERDETI LA ALEGERI !!!!!!!

7 mai 2016 17:37

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.