Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Președintele interimar al PSD București, Gabriela Firea, a declarat marți că va face o echipă unită cu Robert Negoiță, ales la CExN al partidului în funcția de secretar regional pe București - Ilfov.

"Aș vrea să le mulțumesc colegilor mei din CExN pentru votul de astăzi, în special dlui președinte Liviu Dragnea pentru încredere. Dar aș vrea să fac o mențiune specială față de Robert Negoiță, președintele până acum al PSD București, care a anunțat în cadrul CExN propunerea ca eu să devin președinte interimar al PSD București. Îi mulțumesc pentru această încredere, îi garantez că împreună cu domnia sa (...) vom fi o echipă unită și vom face în așa fel încât tensiunile dintre unii colegi să dispară, să muncim împreună în folosul cetățenilor din București și din Ilfov. Sunt absolut convinsă că bucureștenii și ilfovenii au nevoie de oameni responsabili, de oameni care să le facă viața mai bună, să nu mai fie poluare atât de mare, să nu mai fie un trafic infernal și tot ce au nevoie acești cetățeni să fie rezolvat atât la sectoare, cât și la Primăria Municipiului București", a afirmat Gabriela Firea, la Palatul Parlamentului, la finalul reuniunii CExN al PSD.



Integral pe Agerpres