Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Crucea Roșie Română a lansat o campanie intitulată „Nouă ne pasă. Împreună dăruim speranță!”, dedicată victimelor incendiului din clubul Colectiv, dar şi rudelor acestora şi spitalelor implicate în salvarea răniţilor, potrivit unui comunicat remis redacţiei.

Donațiile se pot realiza online pe site-ul Crucii Roșii Române (www.crucearosie.ro) sau prin transfer bancar la unul dintre conturile deschise de Crucea Roșie Română la BRD, agenția Piața Romană:

- RO22BRDE410SV18508914100 EUR

- RO37BRDE410SV81385954100 USD

- RO36BRDE410SV29647144100 LEI

Pentru cei care vor să facă donații din străinătate, CODUL SWIFT este: BRDEROBU.

Campania „Nouă ne pasă. Împreună dăruim speranță!” a fost lansată de Crucea Roşie Română, în parteneriat cu ProTV.

În urma incendiului care a izbucnit, vineri, în clubul Colectiv din Capitală, au murit 30 de persoane, iar alte aproximativ 140 de persoane rănite au fost internate în mai multe spitale din București.

În urma tragediei, Guvernul a instituit doliu național pentru zilele de 31 octombrie, 1 noiembrie și 2 noiembrie.

Anchetatorii au început, duminică, la Poliţia Capitalei, audierea unor martori de la incendiu. Procurorul general al României, Tiberiu Nițu, a preluat coordonarea anchetei. Primele acuzații sunt: omor calificat și distrugere calificată.

O echipă medicală din Israel a venit în România ca să vină în ajutorul răniţilor în incendiu, internţi la Spitalul Bagdasar Arseni, dar şi la Spitalul Universitar de Urgenţă Bucureşti.

Aproximativ 8.000 de oameni de toate vârstele s-au adunat, duminică la prânz, în Piața Universității, pentru a merge împreună până la clubul Colectiv, într-un marș dedicat victimelor incendiului de vineri seară. La clubul Colectiv au fost întâmpinați de alți 3.000 de oameni.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată.