Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Spre deosebire de polonezi sau baltici, românii par să se fi resemnat prea repede cu gândul că Rusia a redevenit agresivă și că lucrează cu ecuații multiple.

Atacurile militare din Siria sunt doar partea cea mai vizibilă a redefinirii puterii rusești, dar Moscova lucrează pe mai multe planuri: în Republica Moldova, favoriții lui Putin sunt din ce în ce mai populari, în vreme ce guvernul de la Chișinău își apără corupții și nu vrea să-i dea justiției independența necesară pentru a scoate țara din mâinile oligarhilor; în Ucraina, statul nu se poate înzdrăveni pentru a demonstra că democrația de tip occidental poate lucra în folosul oamenilor; militarii de la Moscova amenință că, în secolul 21, flota baltică va domina din nou regiunea transatlantică; avioanele de atac rusești devin tot mai insistente în Marea Neagră, iar Rusia nu are niciun fel de scrupule să deranjeze Turcia, unul dintre partenerii săi importanți din ultimii ani; România, cu un premier castrat de acuzațiile DNA și un președinte înconjurat de un anturaj molatic, se bazează întru totul pe NATO, fără să înțeleagă că instrumentele Moscovei în regiune pot fi mai subtile, că destabilizarea poate îmbrăca forme diferite, nu neapărat brutale ca în Ucraina sau în Siria.

Dincolo de abordarea defensivă, care are în centru scutul antirachetă american și vasele militare ale SUA aflate în Marea Neagră, România defilează doar cu naționalismul de duzină al vicepremierului Gabriel Oprea, devenit negociatorul numărul unu al Bucureștiului atât cu Bruxelles-ul, cât și cu Washingtonul, în ciuda experienței lui modeste și a faptului că plagiatul doctoratului său a fost făcut public. În rest, Bucureștiul preferă strategia tăcerii, chiar dacă ar avea motive să aibă poziții clare față de ceea ce se întâmplă și chiar sugestii pentru statele euroatlantice în privința situației din Siria.

Ambasada României la Damasc este singura reprezentanță vestică funcțională din capitala Siriei, chiar dacă ambasadorul a fost mutat în Liban, comunitatea românească din Siria numără între 10.000 și 12.000 de persoane, potrivit site-ului oficial al ambasadei, iar acum câțiva ani un oficial autohton se lăuda că aproape tot guvernul sirian de la acea dată vorbea limba română. Mulți sirieni care au făcut facultatea în România au ajuns în diverse funcții administrative, alții fac parte din elitele moderate: unii dintre ei se află în mijlocul lucrurilor, indiferent de partea cui luptă, de aceea Bucureștiul are acces la informații de primă mână de pe teren. Ar putea astfel să joace, după multă vreme, o carte regională importantă. Nu poate să fie mediator, dar are suficiente date pentru a formula tactici și chiar pentru a motiva necesitatea unei intervenții NATO care să-i dea șah lui Putin.

E adevărat că Rusia dirijează jocul de pe teren, dar planul Moscovei nu este să pacifice regiunea, ci să-și extindă influența folosindu-se de Bashar al-Assad: să adune sub poalele ei încăpătoarea regiune de vest, dezvoltată și industrializată, să-i neutralizeze pe moderați și să-i lase pe occidentali să se spele pe cap cu estul deșertic aflat sub controlul Statului Islamic și cu migranții care se refugiază în Europa. În acest fel Rusia redevine numărul 2 în lume, poate să-și pună în practică, la fel ca odinioară, politica sferelor de influență și poate din nou să schimbe granițe, fără ca nimeni să se mai opună, la fel ca în Crimeea.

Mutarea Occidentului nu depinde de România, dar implicarea Bucureștiului e importantă, fiindcă țara ar putea căpăta nu doar mai multă credibilitate sau mai multă greutate, ci și mai multe pârghii de negociere în propriile-i interese. Nu e clar a cui este strategia tăcerii pe care o aplică, dar e în defavoarea României, obișnuită, la fel ca elevii mediocri, să nu-și dea cu părerea înainte ca premianții să vorbească, să nu aibă soluții proprii sau, dacă le are, să le păstreze în arhive, fiindcă e mai sigur așa.

Integral pe România Liberă