Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Trei soldați turci au fost uciși vineri într-un atac al rebelilor Partidului Muncitorilor din Kurdistan (PKK) în sud-estul Turciei, a anunțat armata turcă. Militanți ai PKK au atacat trupele turce desfășurate în zona Daglica din regiunea Hakkari, a explicat armata într-un comunicat. "Trupele noastre au ripostat imediat, dar trei dintre soldații noștri au murit ca martiri și șase au fost răniți, unul grav", a precizat armata. După o serie de atacuri în Turcia, Ankara a lansat o ofensivă pe două fronturi pentru a lupta împotriva militanților grupării Statul Islamic (SI) în Siria și contra rebelilor PKK în nordul Irakului și sud-estul Turciei. Până atunci, operațiunea era mai ales îndreptată împotriva rebelilor kurzi care au ripostat printr-o campanie mortală contra forțelor de securitate turce. Potrivit unui bilanț stabilit de France Presse, 34 de membri ai forțelor de securitate turce au murit în atacuri atribuite PKK.



Integral pe Agerpres



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.