Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Bugetul pentru anul viitor se va întinde "atât cât permite plapuma" şi va include politici raţionale, fiind foarte puţine şanse pentru o reducere a contribuţiilor de asigurări sociale, în timp ce o majorare a salariilor pentru bugetari va depinde de creşterea economică, a declarat premierul Emil Boc, relatează Mediafax.

"Bugetul pentru 2012 se va întinde atât cât ne va permite plapuma. România nu îşi poate permite derapaje populiste şi nu are voie să rişte nimic, pentru a nu ajunge în situaţia Greciei. Trebuie pornit de la politici extrem de echilibrate şi raţonale", a spus Boc vineri seara, la postul public de televiziune.

Întrebat dacă în aceste condiţii pot exista aşteptări pentru reducerea contribuţiilor sociale anul viitor, şeful Guvernului a arătat că, la acest moment, şansele ca o astfel de măsură să fie luată în calcul în construcţia bugetară sunt foarte puţine.

El a arătat, de asemenea, că o majorare a salariilor în sectorul bugetar va depinde de nivelul creşterii economice.

Premierul a declarat anterior, referindu-se la prognozele privind creşterile economice, că "renii lui Moş Crăciun nu aduc în sanie veşti bune pentru Europa", astfel că România trebuie să se împrumute cât mai puţin şi să investească banii în locuri de muncă.

Boc a spus că România va trebui să rămână în 2012 extrem de prudentă, să îşi facă un buget echilibrat şi să se împrumute cât mai puţin, în condiţiile în care toate prognozele de creştere economică la nivelul UE au fost revizuite în scădere pentru anul viitor.

"Prognozele de creştere economică în UE au fost toate revizuite în scădere. Creşterea economică la nivelul UE pentru acest an a fost revizuită de la 1,8 la 1,7 şi de la 2,1 la 1,4 pentru 2012. Se pare că renii lui Moş Crăciun nu aduc în sanie veşti foarte bune pentru întreaga Europă. Revizuirea creşterii economice pentru UE anul viitor nu este o veste bună pentru nimeni, nici pentru România, care va fi obligată să îşi revizuiască prognoza de creştere economică. (...) România va trebui în 2012 să rămână extrem de prudentă, de atentă, să îşi facă un buget echilibrat, să se împrumute cât mai puţin şi să investească toţi banii pe care îi are cu putinţă în locuri de muncă, în dezvoltare, în infrastructură pentru că ele vor genera pe termen mediu şi lung creştere economică", a spus Emil Boc.

Potrivit acestuia, iniţial, în primăvară, Guvernul agrease cu Comisia Europeană (CE) o prognoză de creştere economică 3,5-4% pentru 2012, în baza căreia a şi fost conceput proiectul legii bugetului de stat, dar acum va trebui să aibă loc discuţii "la un alt nivel, după această revizuire a prognozei de creştere economică pentru întreaga UE".

Emil Boc a adăugat că autorităţile române se află în plină negociere cu CE, iar reprezentanţii Comisiei de Prognoză, Institutul Naţional de Statistică discută cu oficialii CE despre revizuirea prognozei de creştere economică a României pentru 2012.

Pentru acest an, guvernul şi FMI mizează pe o creştere economică de 1,5%. Estimarea actuală pentru creşterea de anul viitor este de 3,5-4%.

Şeful misiunii FMI în România, Jeffrey Franks, a declarat însă recent pentru Mediafax că FMI va revizui la circa 2% prognoza de creştere economică a României de anul viitor, noua proiecţie fiind la jumătate faţă de estimarea actuală, în condiţiile în care riscurile de contagiune de pe plan extern s-au amplificat.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Selim Pașa ! Premierul pitic și chior cu borcanele alea zdravene înaintea ochilor, vine cu o lozincă ce se vrea optimistă. Micimea Sa, continuă să-i dea cu macroeconomia și cu reducerea deficitului curent, vorbe pompoase care să ia suflul fraierilor, dar în realitate acest guvernoi a făcut o brambureală în țara noastră înglodând România în niște datorii fantastice pe care nu le vor putea plăti câteva generații de acum înainte. Un miar de euro se împrumută România la fiecare două secunde, sau cu 30.000 euro pe minut, iar piticul chior turuie despre macro și reducerea deficitului. Mai deunăzi portocalii vehiculau ideea genială în concepția lor de a angaja manageri privați la companiile de stat care vor fi recompensați cu salarii de câteva milioane de euro per manager anual. Care reducere a deficitului ? Care macroeconomie ? Să fim serioși ! Cretinii ăștia ar merita spânzurați sau trași în țeapă ca pe vremea lui Vlad Țepeș. Poate că n-ar strica să cerem cu împrumut o ghilotină de la francezi, ca să-i decapităm pe toți imbecilii portocalii care duc țara de râpă !

6 noiembrie 2011 1:30

Jila va Poate patura,pentru ca in curand vei sta sub patura,nimurucule,baga la cap si pregateste-te.

22 octombrie 2011 10:24

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.