Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Peste 100 de persoane s-au adunat, luni seară, la Universitate, pentru a-și exprima nemulțumirea față de construirea unei moschei la București, relatează Mediafax. Printre manifestanți s-au numărat și mai mulți membri ai organizației Noua Dreaptă.

Protestatarii, predominant tineri, unii îmbrăcați în ii, s-au adunat în zona statuilor, fluturând steaguri naționale și purtând pancarte cu mesajul "Nu vrem mega-moschee în București". Pe alte bannere era înfățișat premierul Victor Ponta cu barbă și scufie de imam sau cu un turban, mesajele fiind "Mândru doar în timpul campaniei" și "Ponta-turcitu, plagiator și corupt".

Revendicările protestatarilor

Liderii manifestației au enumerat, la portavoce, revendicările protestatarilor: "nu vrem o mega-moschee în Capitala României", "vrem în schimb o dezbatere publică serioasă pe această temă", "cerem Guvernului abrogarea HG 372/2015 printr-o Ordonanţă de urgenţă prin care terenul în suprafaţă de 11.295 mp să revină în proprietatea privată a statului", "dacă Guvernul nu binevoiește să abroge HG 372/2015, vrem ca bucureștenii să se poată măcar exprima cât se poate de democratic în cadrul unui referendul local daca sunt sau nu de acord cu construirea acestei moschei", "cerem Primăriei Capitalei să nu elibereze avizele necesare și să nu emită autorizația de construire pentru moschee".

"Ei doresc de fapt un trofeu în capitala noastră. Credeți că vor veni din toate cartierele Bucureștiului sau din toate orașele țării la mega-moschee?. (...) Nu trebuie să permitem construirea acestui cal troian în centrul Bucureștiului", au mai spus cei care au luat cuvântul la portavoce.

Alături de ei, manifestanții au strigat "Neamul românesc nu e pașalâc turcesc", "România, țară ortodoxă" și i-au huiduit pe Victor Ponta și pe "pastorul adventist Gâdea", pentru că "prezintă sondaje mincinoase".

Printre protestatari, un preot ortodox, îmbrăcat într-o ie legată cu un brâu tricolor, a spus că nu e de acord cu construirea moscheii pentru că "bugetul actual al României nu permite o asemenea construcție" și "în momentul acesta ar fi mult mai utile școli sau spitale".

"Despre construirea Catedralei Mântuirii Neamului se discută de mai bine de 100 de ani și era cumva firesc ca o țară majoritar ortodoxă să aibă în final această catedrală", a completat părintele Onufrie.

Un alt bărbat aflat la protest, Mircea Radea, care s-a recomandat drept istoric, a spus că "mega-moscheea" ar reprezenta un simbol pentru lumea musulmană, care și-ar "adjudeca un teritoriu", dar n-are nimic împotriva turcilor sau tătarilor care locuiesc deja în România și care deja au în Bucureși o moschee, fără ca nimeni să se fi opus.

Practic, a continuat el, construcția noii moschei ar putea crea un precedent și pentru comunitățile de alte religii, "care ar putea veni în România să pretindă același lucru, iar asta ar duce în timp la pierderea identității naționale".

Un alt participant la manifestație, care s-a recomandat drept avocat, a anunțat că va ataca o eventuală autorizație emisă de primărie pentru construcția moscheii.

La finalul protestului, participanții au spus "Tatăl nostru" și s-au împrăștiat scandând "România!".

Muftiatul Musulman Cultural a primit, la sfârșitul lunii mai, prin hotărâre de Guvern, un teren de 11.000 de metri pătrați pentru construirea unei moschei de mari dimensiuni în București, cu o capacitate de 2.000 de persoane. Terenul respectiv este situat lângă Romexpo, iar valoarea sa ar fi estimată la patru milioane de euro.

Fondurile pentru construcţie vor fi asigurate de statul turc. Singura condiție pe care a impus-o Guvernul este ca lucrările de construcție a moscheii să înceapă în trei ani.

Fostul şef al statului Traian Băsescu a fost unul dintre ce mai vocali critici ai proiectului, lansând un atac extrem de dur şi la adresa liderului comunităţii musulmanilor din România, dar şi a preşedintelui Recep Erodgan. Băsescu a susţinut de mai multe ori că o astfel de iniţiativă ar prezenta riscuri din punctul de vedere al securităţii naţionale, reproşându-le responsabililor de la Bucureşti că nu evaluează implicaţiile acestui demers. "Probabil nu reuşiţi să vă imaginaţi o staţie de metrou din Bucureşti în care, la ore de vîrf, un tânăr credincios se detonează în numele lui Allah. Sau poate inteligenţa nu va ajută să vă imaginaţi tineri romîni eşuaţi în viaţă convertiţi la islamism şi trimişi în tabere de instruire prin Siria, Irak sau Afganistan şi reveniţi în Europa pentru a ne aduce binefacerile Statului Islamic", arăta fostul şef al statului, într-o postare pe Facebook.

De celalaltă parte, şeful Cultului Musulman din România, Murat Iusuf, a afirmat că proiectul este unul paşnic şi că nu înţelege de ce s-a transformat "într-o polemică politică". Acesta s-a declarat dezamăgit de afirmaţiile lui Traian Băsescu, susţinând că fostul şef al statului ştia din vremea de când era în funcţie "de acest acord între statul turc şi statul român pentru construirea unei moschei". Muftiul afirmă că de 10 ani de când conduce comunitatea turco - tătară se discută despre construirea unei moschei în Bucureşti.

În România trăiesc aproximativ 65.000 de musulmani, potrivit datelor de la Secretariatul de Stat pentru Culte, dintre aceștia, 10.000 locuiesc în Capitală. Cea mai mare moschee din România se află la Constanța, de altfel majoritatea musulmanilor din țară sunt localizați în Dobrogea.

Integral pe România Liberă



Comentarii

ROMAN Cine doreste ""MOSCHEIE"" sa plece acolo .Aici santem in ROMANIA ,si nu dorim nici o moscheie!!! Pamantul nostru este a Romanilor si nu a celor ce aproba Moscheie!!!!Probabil sant in cardasie cu ei si au loc asigurat in Turcia ,pentru tratamente si distractii.Romanii de rand ,Nu au acolo loc si gratuitati ca altii,deaceia NU doresc moscheie!!!!

9 februarie 2017 9:54

cetatean oare ,Erdogan viseaza sa renasca imperiul otoman?!!

27 august 2015 11:11

cititor Turcii de azi nu mai sunt turcii de acum cateva secole..Dar cand ne gandim la Mihai Viteazul ,si la masacrul de la Calugareni,cred ca e deplasata cererea turcilor de a construi,o moscheie in Tarile Romane.Uitati-va la Armeni:nu uita si nu iarta.

21 iulie 2015 10:39

vaida francisc atila cred ca daca se imparteau ciorbe,shaorme si sarmale ..si putin serbet cu alvitza si halva venea buluc de lume ...asa ..

20 iulie 2015 23:04

Manole Popor de slugi de tradători și vânzători de țară, nu vă mai bateți cu pumnul în piept ,istoria noastră e plastografie și asta pentru că generaţile de înstrăinaţi care conduc astăzi poporul român cu ajutorul şi din îndemnul străinilor din ţară şi din străinătate sunt duşmani dovediţi ai poporului român prin acţiunea lor distructivă. Duşmanii neamului român s-au servit întotdeauna de unelte româneşti corupte...ponta turcitu și colonu teuton își cumpără firmanul pe spinarea diasporei pe care îi incurajează să slugărească departe de casa iar în țară ne umilesc cântându-le i strunăl investitorilor strategici ...îi

20 iulie 2015 22:26

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.