Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Președintele Klaus Iohannis a semnat decretul de numire a lui Gabriel Oprea în funcția de premier interimar, după ce premierul Victor Ponta a trimis actele medicale cerute de șeful statului, informează Administrația Prezidențială.

"Președintele României, domnul Klaus Iohannis, a semnat luni, 22 iunie a.c., Decretul de desemnare a domnului Gabriel Oprea ca prim-ministru interimar al Guvernului României, pe perioada imposibilității exercitării atribuțiilor de prim-ministru de către domnul Victor-Viorel Ponta", se arată în comunicatul Administraţiei Prezidenţiale.

Premierul Victor Ponta i-a transmis, luni, preşedintelui Klaus Iohanis actele medicale solicitate, au declarat surse oficiale.

Președintele Klaus Iohannis a respins, luni, interimatul lui Gabriel Oprea în fruntea Guvernului. Astfel, șeful statului va desemna un alt premier interimar în perioada în care Victor Ponta lipsește, conform unor surse.

Preşedintele Klaus Iohannis nu a acceptat interimatul lui Gabriel Oprea în fruntea Guvernului, întrucât şeful statului doreşte să primească acte medicale care să ateste incapacitatea temporară a premierului Victor Ponta de a-şi exercita funcţia, potrivit unor surse oficiale, citate de Mediafax.

"Deocamdată, România are un premier legal", au declarat, luni, sursele citate.

Președinția a cerut documente medicale în cazul premierului Victor Ponta, conform unor surse.

Președintele Klaus Iohannis va avea luni, la Palatul Cotroceni, o întâlnire cu vicepremierul Gabriel Oprea în contextul scrisorii premierului Victor Ponta privind numirea vicepremierului Gabriel Oprea ca prim-ministru interimar, informează Agerpres.

Premierul Victor Ponta a anunțat, în urmă cu o zi, pe Facebook, că îi va solicita președintelui Klaus Iohannis să îl desemneze pe vicepremierul Gabriel Oprea să exercite toate atribuțiile funcției de prim-ministru.

"Mâine dimineață (luni — n.r.) voi trimite președintelui României solicitarea ca, în baza art. 107 din Constituție, să îl desemneze pe vicepremierul Gabriel Oprea să exercite toate atributele funcției de prim-ministru (inclusiv conducerea ședințelor de Guvern) în această perioadă", scria Ponta pe pagina de socializare.

Ponta a atașat postării și documentul datat 19 iunie și înaintat președintelui Klaus Iohannis, prin care îi solicită acestuia desemnarea lui Oprea. În document, premierul îl informează pe șefului statului că a fost supus, pe 15 iunie, unei intervenții chirurgicale la piciorul stâng, "care nu putea fi amânată", iar "tratamentul post operator impune în mod necesar imobilizare sub supraveghere medicală".

Integral pe România Liberă



Comentarii

Petre Pute si Mircea sunteti prea prosti pentru a citi legislatia inainte sa vorbiti. Este datoria premierului sa anunte presedintele atunci cand urmeaza sa lipseasca si sa prezinte informatii detaliate despre starea lui de sanatate. Aceeasi datorie o are si presedintele atunci cand e bolnav. Exista niste pasi simplii pe care legea iti cere sa ii faci. Ce nu face parte din lege e ca sa faci cerere pentru inlocuitor. Presedintele are libertatea de a decide pe cine pune in locul tau. Insa asta doar dupa ce tu ca premier ai anuntat lipsa si ai pus la dispozitie documentele necesare. Stiu ca voi nu ati lucrat in viata voastra serios si ca sunteti eventual platiti doar sa postati insa intrebati prietenii vostrii care muncesc si o sa aflati ca ei nu pot lipsi de la servici de capu lor. Iar premierul teoretic ar trebui sa fie egal cu toti.

23 iunie 2015 8:45

Pute Fisa medicala ,tot profesor a ramas ,vrea sa motiveze absentele.Pai daca un copil face rost de scutire medicala dar ...... e jenant si pueril.

23 iunie 2015 8:09

mircea o mai mare prostie in lume nu s-a mai pomenit,sa ceara certificat medical??pai SASALAU are la dispozitie toate serviciili nu trebuie sa ceara ci sa se scoale mai devreme si sa se informeze,Inalt ca bradu,prost ca gardu.Rade Basescu de el si cu curul basinos.

23 iunie 2015 8:04

unu` cu mintea la el ! Ma gandesc ca sasu` si-o ...va lua....inapoi ....curand ! In ...contrapartida ..of corse !

23 iunie 2015 0:01

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.