Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Codul Fiscal şi cel de Procedură Fiscală aduc o serie de noutăţi, cum ar fi mărirea cotei efective de impozitare, penalizări pentru cei care nu îşi declară impozitele, dar şi transformarea avocaţilor, notarilor şi agenţilor imobiliari în inspectori fiscali, aceştia fiind obligaţi să raporteze zilnic tranzacţiile despre care “au luat cunoştinţă“.

Contribuţia la asigurările sociale de sănătate (CASS) nu va mai fi deductibilă ceea ce înseamnă o creştere a impozitului pe salarii. „Eliminarea deductibilităţii CASS va creşte mărimea bazei impozabile pentru calcularea impozitului pe salarii“, ne-a spus consultantul fiscal Dan Schwartz. Acesta a făcut un calcul pentru un salariu brut de 4.000 de lei, arătând că, prin noile prevederi, cota efectivă de impunere se modifică de la 13,36% la 14,24%. „Nu am înţeles de ce au luat această decizie atât timp cât contribuţiile la pensie sunt deductibile. Cert este că impozitul pe venituri va creşte“, susţine şi consultantul fiscal Gabriel Biriş.

În ceea ce priveşte o altă prevedere a noului Cod de Procedură Fiscală, şi anume aceea prin care băncile, cazinourile, notarii, avocaţii, agenţii imobiliari vor fi obligaţi să anunţe zilnic Agenţiei Naţionale de Administrare Fiscală (ANAF) lista persoanelor şi firmelor care deschid-închid conturi, operaţiunile în lei sau valută sau tranzacţii despre care „au luat cunoştinţă“ cu ocazia derulării activităţii, de peste 5.000 euro, ambii consultanţi fiscali atrag atenţia asupra incapacităţii ANAF de a administra un volum mare de informaţii recepţionat zilnic. „Măsura mi se pare excesivă şi, în plus, cred că informaţiile culese în acest fel vor fi administrate cu greutate de ANAF, fapt ce ar putea duce la erori de calcul şi de apreciere a riscurilor fiscale cu consecinţe pentru contribuabili greu de estimat la acest moment“, este de părere Schwartz.

„Vor fi capabili să gestioneze zilnic aceste informaţii şi să asigure siguranţa datelor cu caracter personal? Reglementările ce vizează spălarea banilor prevedeau raportări ale tranzacţiilor cu sume cash de peste 10.000 de euro şi cu toate acestea s-au scos din bănci milioane de euro pentru şpăgi“, spune Biriş.

Obligaţia comunicării zilnice a acestor informaţii a fost introdusă de Guvern, prin proiectul noului Cod de Procedură Fiscală, aprobat în şedinţa de miercuri.

Astfel, instituţiile de credit vor fi obligate să comunice zilnic organului fiscal central lista titularilor persoane fizice, juridice sau orice alte entităţi fără personalitate juridică, care deschid ori închid conturi, cu datele de identificare ale persoanelor care deţin dreptul de semnătură pentru conturile deschise la acestea, lista persoanelor care închiriază casete de valori, precum şi operaţiunile în lei sau în valută a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 5.000 euro, indiferent dacă tranzacţia este efectuată prin una sau mai multe operaţiuni ce par a avea o legătură între ele. De asemenea, băncile vor fi obligate să anunţe zilnic ANAF şi despre transferurile externe în şi din conturi pentru sume a căror limită minimă reprezintă echivalentul în lei a 5.000 euro.

Va fi menţinută obligaţia băncilor ca, la solicitarea ANAF, să comunice, pentru fiecare titular care face subiectul solicitării, toate rulajele şi/sau soldurile conturilor deschise la acestea, precum şi informaţiile şi documentele privind operaţiunile derulate prin respectivele conturi, cu beneficiarii reali ai operaţiunilor bancare.

Guvernul a inventat “penalitatea de nedeclarare“

Persoanele fizice şi firmele care nu îşi declară impozitele datorate statului, ce depăşesc cuantumul de 50 lei, vor fi obligate să achite o „penalitate de nedeclarare“ de 0,06% pe zi, care va fi majorată cu 100% dacă datoria rezultă din acte de evaziune constatate de către organele judiciare. „Este o măsură care nu ajută la crearea unui mediu de afaceri prietenos. Ei îşi reglementează drepturile, nu şi obligaţiile. Se plătesc oricum dobânzi şi penalizări de întârziere la sumele constatate în plus la controalele fiscale. Trebuie să te judeci cu ei un an- doi şi să îţi recuperezi banii în instanţă, însă fără nici o dobândă“, susţine Gabriel Biriş.

Penalitatea de 0,06% pe zi, reprezentând sancţiunea pentru nedeclararea sau declararea incorectă, în declaraţii de impunere, a impozitelor, taxelor şi contribuţiilor sociale datorate şi stabilite ulterior de organul de inspecţie fiscală prin decizii de impunere, va trebui achitată începând cu ziua imediat următoare scadenţei şi până la data stingerii sumei datorate, respectiv a diferenţelor de obligaţii fiscale constatate de administraţia fiscală prin inspecţie fiscală, conform proiectului noului Cod de Procedură Fiscală aprobat de Guvern.

Persoanele fizice şi firmele care vor plăti această penalitate de nedeclarare nu vor fi scutite de achitarea dobânzii aferente datoriilor.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.