Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, estimează că, în cazul României, corecţiile financiare pentru proiectele europene se ridică la un miliard de euro și că acesta este ”prețul pe prostie plătit de România pentru faptul că a pus în funcții-cheie oameni care, din păcate, nu trebuiau să fie acolo”, potrivit Mediafax.

Mai mult, ministrul a sublinniat că dacă această sumă era pusă de CE pentru rambursare, ţara avea acum o rată de absorbţie a fondurilor europene de 60%, nu de 53%.

"Corecțiile financiare sunt estimate la un miliard de euro, primite pe sistemul special, pe achiziții publice, în mare parte a lor. Este preţul pe prostie, plătit de România pentru faptul că a pus în funcții-cheie oameni care, din păcate, nu trebuiau să fie acolo, mai ales în zona de achiziții publice. Toate proiectele aprobate până în octombrie 2011 sunt lovite de corecții financiare, până se închid unele dintre ele, în 2015, vor purta la fiecare cerere de rambursare o corecție financiară de 10-25 la sută, pentru că așa a spus CE în rapoartele sale de audit. Este o sumă foarte mare, dacă acest miliard de euro era pus de CE pentru rambursare, nu aveam 53 la sută rată de absorbție, eram la 60 la sută", a afirmat Teodorovici.

El a adăugat că speră ca, pe viitor, România să evite situaţii similare.

Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici, a făcut aceste declaraţii, joi, la Cluj-Napoca, într-o conferinţă de presă desfăşurată în cadrul Forumului Regional Cluj Innovation Days.

Integral pe România Liberă



Comentarii

cetatean Romanii nu sunt ma prosti decat altii.Dar sunt mai prost informati.

20 martie 2015 12:37

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.