Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe [ X ]

Dacă luni Vladimir Putin apare public pentru o întâlnire anunțată cu președintele Kîrgîzstanului la Sankt Petersburg, atunci toate zvonurile lansate public în ultima săptămână vor fi infirmate, iar aura de erou mitic a președintelui rus va deveni mai strălucitoare într-o țară care realizează că soarta ei depinde de cea a unui singur om.

Dacă nu apare public nici astăzi, atunci întrebarea care agită Moscova de o săptămână – „Unde este Putin?“ – va deveni urgentă pentru întreaga lume.

Ce se știe cu siguranță este că ultima sa apariție publică a fost pe 5 martie, când a participat la o conferință de presă împreună cu prim-ministrul italian, Matteo Renzi. De atunci, nu l-a mai văzut nimeni. Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, apare în mod regulat pentru a da asigurări că Putin este mai bine ca niciodată, că este sănătos și are o strângere de mână suficient de puternică încât să zdrobească brațul oricui – o frază împrumutată de la Boris Elțîn –, dar de apărut, Putin nu a apărut.

În schimb, a amânat în ultima clipă o vizită în Kazahstan, a amânat ceremonia de semnare a unui tratat cu liderii separatiști ai Osetiei de Sud, care au fost informați că n-are rost să mai facă drumul la Moscova, dar mai ales, așa cum subliniază The New York Times, a lipsit de la reuniunea la vârf anuală a FSB, singura acțiune de la care observatorii politicii moscovite spun că Putin n-ar fi lipsit pentru că FSB este esențial pentru modul în care Putin conduce Rusia.

După aceea au explodat zvonurile. Moscova este în acest moment afectată de o epidemie violentă de gripă și primul și cel mai benign dintre zvonuri a fost că Putin a fost doborât la pat. Ideea unui Putin aflat în suferință și primind îngrijiri medicale ca un muritor de rând nu cadrează cu imaginea președintelui viril în stare să doboare pe oricine, astfel că Peskov a infirmat rapid acest zvon, declarând că Putin e mai sănătos ca niciodată și lucrează la propășirea Rusiei.

Pentru a da credibilitate acestor declarații, Kremlinul a postat o fotografie în care Putin se întâlnește cu guvernatorul regiunii Karelia, datată 11 martie, și o alta, datată 8 martie, în care ar fi primit o delegație de femei. Vineri, televiziunile rusești au difuzat toată ziua imagini cu o întâlnire între Putin și președintele Curții Supreme, cu care ar fi discutat un pachet de reforme în justiție.

Impresia de continuitate la cârma țării a fost însă spulberată de cotidianul RBC, care a scris că întâlnirea cu guvernatorul Kareliei a avut loc, de fapt, pe 4 martie, nu pe 11, iar cea de Ziua Femeii s-a petrecut cu două zile mai devreme, pe 6 martie. În plus, nici măcar Kremlinul nu a precizat când a avut loc întâlnirea cu președintele Curții Supreme.

Dacă nu există continuitate, înseamnă că ceva serios s-a întâmplat, astfel că nu a trecut multă vreme până când a fost lansat zvonul că Putin a fost victima unei lovituri de stat susținute de Biserica Ortodoxă și se află sub arest între zidurile Kremlinului. Faptul că un om precum Andrei Ilarionov, fost consilier al lui Putin, a lăsat să se înțeleagă că așa ar sta de fapt lucrurile a dat și mai multă greutate acestei versiuni, mai ales că ea vine pe fondul unor tensiuni cât se poate de reale în sânul cercului de putere din jurul lui Putin. În afara faptului că războiul din Ucraina a creat nemulțumire în rândurile celor care și-au văzut interesele amenințate de sancțiunile occidentale, un factor care a declanșat revolta în interiorul Kremlinului a fost asasinarea lui Boris Nemțov.

Potrivit Radio Europa Liberă, una din regulile nescrise – singurele care funcționează la vârful puterii de la Moscova – este că viața politicienilor, fie ei și din opoziție, nu este amenințată și nimeni nu este asasinat. Faptul că regula ar fi fost încălcată, se pare, de liderul cecen, Ramzan Kadîrov, cu sau fără știința lui Putin, a fost considerat un pas prea departe de către armata de ofițeri FSB/KGB a lui Putin, aceștia simțindu-se amenințați de ascensiunea lui Kadîrov.

În fine, cel mai radical dintre zvonurile apărute în ultima săptămână este că Putin ar fi pur și simplu mort, „știre” care a devenit extrem de populară pe rețelele de socializare, mai ales în Ucraina, unde entuziasmul pentru această versiune este de înțeles, chiar dacă nu există informații care să o susțină.

Cumva însă, dispariția lui Putin pare să marcheze cele mai importante momente ale vieții pentru că vineri, în mijlocul zvonurilor despre moartea președintelui rus, a apărut o știre mult mai luminoasă. Tabloidul elvețian Blick a scris că Putin s-a aflat săptămâna trecută la Lugano, unde amanta sa, fosta gimnastă Alina Kabaeva, mai tânără cu 30 de ani decât Putin, ar fi născut o fetiță la o clinică din apropiere, unde ar fi născut și fiica bunului prieten al lui Putin Silvio Berlusconi.

Încercările presei elvețiene de a obține mai multe informații nu au mers prea departe, dar un lucru pe care l-au aflat este că Alina Kabaeva ar fi fost internată pentru câteva zile la clinica Sant’ Anna, dar în urmă cu o săptămână sau două. Dacă lui Putin i s-a născut o fetiță, cum scrie Blick, atunci cel mai probabil s-a născut în lipsa sa. Ceea ce, în loc să clarifice ceva despre soarta lui Putin din ultimele zece zile, nu face decât să adâncească misterul.

Iar asta ar putea să fie exact ceea ce își dorește Putin. Să arate lumii întregi că este persoana indispensabilă pentru guvernarea de la Moscova și că în absența lui Rusia și omenirea ar fi pândite de tot felul de pericole nenumite.

Integral pe România Liberă



Comentarii

Vitalii KARAMAZOV Nu stiu in ce "masura" este agitata Moscowa cat IMPERIALISTII, BORFASII si PEDOFILII din Ue si USA. Dar conform unui proverb, ce circula intr-o tara ce candva era suverana. ....... "lenesii moar de drum lung, iar PROSTII de grija altora". IMPERIALISTI si PROIMPERIALISTI ......vedeti-va de M ueea VOASTRA !!!

15 martie 2015 21:08

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.