Protecția datelor cu caracter personal. Site-ul ziare.ro utilizează cookie-uri. Navigând în continuare, vă exprimați acordul pentru utilizarea cookie-urilor. Click pentru a afla mai multe. [ Accept ]

O iniţiativă legislativă de modificare a Legii educaţiei depusă de senatorul PSD de Suceava Ovidiu Donţu prevede ca directorii şi directorii adjuncţi ai şcolilor să fie numiţi în funcţie în urma alegerii acestora de către Corpul profesoral al unităţii de învăţământ, cu un mandat de patru ani.

Iniţiativa legislativă, care a fost depusă la Biroul Permanent al Camerei Deputaţilor ca primă cameră sesizată, prevede modificarea articolului 257 al Legii educaţiei naţionale 1/2011 şi stabileşte că funcţia de director şi director adjunct al unităţilor şcolare poate fi ocupată de cadre didactice titulare membre ale Corpului naţional de experţi în managementul educaţional, "în urma alegerii acestora de către membrii Corpului profesoral al respectivei unităţi de învăţământ, pentru un mandat de patru ani", numărul mandatelor fiind nelimitat.



Integral pe Mediafax



Comentarii

cititor N -ar fi mai normal o numire bazata pe competentze in materie, cum ar fi rezultatele la examene ale elevilor,numarul, de elevi care iesiti din liceu au reusit la facultate,al celor iesiti din scoala sau facultate au un parcurs stralucit?

1 martie 2015 10:38

Socotitorul Numarul mandatelor trebuie sa fie limitat la maxim doua. Se fac gasti!

28 februarie 2015 18:22

carcotasul Asa trebuie, iar inspectoratele or sa fie desfiintate ori sa-si faca treaba. N-am auzit un cd sa fie sanctionat ca urmare a unor inspectii inopinante.

28 februarie 2015 18:21

Adaugă comentariu

Pentru a putea comenta pe ziare.ro trebuie să:

  1. Introduci o adresă validă de email în câmpul de mai jos. Vei primi un mesaj.
  2. Accesezi link-ul din mesajul primit.
  1. Este nevoie să urmezi acești pași o singură dată dacă utilizezi același browser.